La finele unei zile încărcate și agitate de chestiuni personale și profesionale am încercat să-mi distrag atenția de la gândurile care-mi tulburau starea de spirit urmărind dezbaterea prezidențială de la TVR.
Evident că a fost o alegere neinspirată. Chiar auzeam undeva într-un colț al conștiinței un cor de voci care mă întrebau, cum probabil spuneți și voi acum: Dar cum naiba ai crezut că o să te distragă tocmai dezbaterea prezidențială?! Poate că se aud și câteva chicoteli pe seama naivității mele.
Și o să continui cu câteva idei în spiritul acestei naivități, care poate este specifică mai multor români care vor să aibă oportunitatea de a vota pentru un viitor mai bun.
Sunt în categoria celor indeciși, despre care se spune că ei vor da următorul președinte. Nu sunt convins de asta, dar e clar că am vrut să mă las convins de cineva că merită votul meu. A nu se înțelege că „merită să fie președinte”. Este o diferență mare.
Am ales să fac exercițiul acesta, de a mă lăsa convins, deși de ani buni îmi spun că o să încerc să mă descurc în România indiferent de cine ocupă fotoliile din Palatele Cotroceni, Victoria sau Parlamentului. Asta în încercarea de a nu mă mai lăsa consumat de faptul că iar am dat peste un președinte dezamăgitor.
Un simulacru de dezbatere, care a fost doar o altă ocazie pentru candidați de a se ataca
N-am reușit să-mi alung celelalte gânduri care încă mă agitau în momentele în care așterneam aceste rânduri, iar angoasa generală a devenit și mai mare.
Asta pentru că nu am văzut o dezbatere de idei, de soluții pentru România, pentru viitorul acestei țări. Am văzut un nou episod de circ politic lipsit de idei clare și concrete, reale pentru problemele țării. Un nou șir de promisiuni nefundamentate. Nici măcar frumos ambalate.
Este foarte posibil, ca și de această dată, să fiu nevoit să aleg răul cel mai mic pentru România. Așa cum am votat la ultimele scrutine. Ca mulți alți români. Am auzit de multe ori că „am votat ca să nu iasă X”.
Știu, s-ar spune că, buni sau răi, sunt ai noștri și trebuie să alegem dintre ei. Așa că am zis să ascult cu atenție ce au de spus candidații. Dar în loc de o dezbatere, am asistat, în mare parte, doar la atacuri, acuzații, pe alocuri și jigniri, mai directe sau mai voalate, momente chiar penibile din partea unor candidați care nici ei nu știu ce caută în această cursă prezidențială. Nimic concret pentru români.
Au fost exprimate doar idei de „manual politic”, demagogice, răspunsuri teoretice, ipotetice, nicio idee concretă. Idei pe care le gândim cu toții, platitudini, banalități. Mulți au spus ce credeau că voiau românii să audă, nu ce ar fi trebuit să spună.
Nu este o surpriză că s-a întâmplat așa. Sunt naiv, dar nici chiar atât de naiv. Asta fac politicienii de când a apărut lupta pentru putere între oameni pe planeta asta.
Sunt naiv, dar nici atât de naiv să cred că vreunul dintre candidați are soluția magică pentru România. Că după ce iese președinte va curge lapte și miere.
Nu! În niciun caz nu cred asta. Dar, ca mulți alții, speram să văd măcar un dram de decență, de păsare reală față de problemele românilor. Nici în acele câteva afirmații ale câtorva dintre candidați care spuneau într-un ton emoționant teatral (ipocrit chiar) că le pasă de români nu am simțit păsarea pe care o așteptam. Încă o dată, „soluțiile” prezentate de ei nu au în vedere realitatea.
S-ar putea ca realitatea noastră să fie diferită de a lor. Poate că nu o vedem noi bine și o văd ei așa cum este de fapt.
Soluția de care avem nevoie și despre care nu vorbește nimeni
Sunt 11 candidați în cursă, iar 10 au o problemă cu „sistemul”. Unul singur nu a putut să abordeze această temă pentru că este văzut de toți ceilalți ca fiind parte din sistem. Evident, vorbesc despre Crin Antonescu. Dar probabil că ar fi abordat-o și el dacă nu reprezenta alianța care asigură susținerea guvernului, a puterii. Apoi, o bună parte dintre cei mai vocali candidați anti-sistem, au fost și ei membri ai „sistemului” la un moment dat, ocupând poziții de ministru sau chiar de premier.
Și aici vine întrebarea care ar fi trebuit pusă celor care au ales să joace cartea anti-sistemului.
Hai să spunem că am înțeles eu greșit gândurile unor candidați, că unele dintre soluțiile și ideile lor au fost bune și că au cele mai bune intenții. Că promisiunile lor nu sunt doar un demers demagogic de câștigare a voturilor. Că vor să facă ceea ce au promis.
Iar întrebarea este: Bun, și cum învingi sistemul ca să-ți pui ideile în practică?
S-au dat soluții pentru scenarii ipotetice de criză, s-a vorbit pe ici, pe colo de investiții, de atragerea înapoi în țară a românilor din diaspora, despre pensii, despre sănătate, agricultură și altele. Bun, dar cum le implementezi?
Aici este o altă dovadă a demagogiei politice, dar și a naivității de care dau dovadă și românii, într-un fel, cu bună știință, alegând să creadă că preferatul lor are toate mijloacele necesare de a schimba ceva.
Să lămurim un aspect important
Da, sună a defetism și este, pentru că eu, ca și alții, nu cred atât de tare în poziția președintelui. Poate că e bine că unii cred în anumiți candidați, dar hai să clarificăm niște lucruri!
Președintele României nu are atribuții executive decât în caz de război! Președintele României are mai mult atribuții diplomatice. Da, poate să refuze să promulge anumite legi, care nu-i convin sau pe care le consideră injuste, dar cum îți impui ideile fără o susținere din partea „sistemului”?
Cum crești pensiile ca președinte dacă premierul îți spune că bugetul nu-ți permite? Cum crești alocațiile dacă guvernul are în plan să reducă deficitul bugetar și de cont curent?
Președintele României nu este ca un rege care dă ordine și se execută. Să ne aducem aminte de ultimele două mandate ale lui Iohannis. În afară de programul „România Educată”, ce altceva a impus Iohannis? Și e atât de discutabil cât de bun a fost acest program, cât de util este pentru societate, dacă are sau va avea efectele pe care le vizează.
„România lucrului bine făcut” a rămas doar un slogan, nu s-a transformat într-un program de țară, într-o strategie care să ne ajute să ne fie mai bine.
Da, o să fie câțiva care o să spună că au crescut salariile, că s-au făcut niște autostrăzi în perioada celor două mandate, dar cât este meritul președintelui, al guvernanților și cât este meritul altor actori? Este mai degrabă o coincidență, o potrivire, pentru că era timpul, pentru că era normal, pentru că ne-au împins și alții de la spate. Pentru că ne-au dat alții bani să facem asta.
Și dacă admitem prin absurd că a fost meritul președintelui, deși nu a fost, oare nu a lucrat cu „sistemul”?
Să nu se înțeleagă ideea că, dacă a fost ceva bun în tot acest timp, a fost datorită sistemului! Nu! Nu e nicio laudă pentru sistem, pentru că, în cel mai bun caz, sistemul a „îngăduit” unele lucruri care s-au dovedit bune. Din ce motive? Nu aș putea spune cu tărie, pentru că sunt mai degrabă păreri personale.
Lucrurile nu au fost atât de roz pe cât au încercat unii să ne convingă.
Dacă țara ar fi fost condusă așa cum trebuia de ai noștri „lideri”, nu aveam deficitul bugetar pe care UE ni-l cere să-l dregem.
Dacă președinții români și-ar fi putut însuși puterea pe care cred că o pot avea din fotoliul de la Cotroceni și și-ar fi îndeplinit promisiunile cu care au obținut voturile, România ar fi trebuit să arate altfel.
Măcar după sloganurile ultimilor doi președinți ar fi trebuit să „trăim bine” în „România lucrului bine făcut”.
În realitate, știm cu toții că nu este așa. Dacă ar fi fost așa, nu mai existau toate discuțiile astea,
Nu! Următorul președinte nu va schimba nimic de unul singur
Hai să fiu din nou naiv și să cred că Băsescu și-a dorit să „trăim mai bine”, că Iohannis a vrut să facă România așa cum și-a dorit. Amândoi foști primari, dar președinția nu e primărie. Nu tai și spânzuri așa cum vrei.
Puterile președintelui sunt limitate, iar dacă „sistemul” nu e de partea lui, nu are ce să facă. Să nu uităm că partidul ultimului președinte a ales să se urce în același pat cu rivalii politici pentru a se menține la putere.
Iar asta a arătat că, dacă vrei să rămâi la putere, trebuie să te dai după „sistem”.
Și nu mă gândesc aici la „sistem” ca la un partid, la o alianță sau o coaliție a puterii, ci la un „mecanism” favorabil din punct de vedere politic, unul pe care-l adoptă toți.
Nu e ca și cum românii nu-și spun singuri că sunt cu toții la fel când ajung la putere.
Cei care ajung la putere devin „sistemul”, iar ca „sistemul” să nu mai existe ar trebui ca aceia care ajung la putere să nu aleagă să-și protejeze poziția în același fel ca și înaintașii lor.
Iar de următorul lucru sunt mulți români conștienți, deși poate nu-l acceptă: când prind gustul puterii, cei de la vârf prind și „gustul sistemului”.
Nu! Să nu se păcălească simpatizanții lui Călin Georgescu. Nu ar fi putut face multe nici el.
Cel mult ar fi putut strica relațiile diplomatice cu multe țări, alegând să mizeze pe izolaționismul pe care-l promova, dar să crească pensiile, salariile, alocațiile, să le umple cămările cu mâncare ale românilor cu visa el, în niciun caz!
Măsurile populiste nu sunt bune pentru țară! Acestea seacă mai rapid visteriile și te lasă cu un deficit după care ajungem să suferim. Exact cum se întâmplă acum. Din cauza asta avem majorări de taxe acum.
Întrebarea rămâne: Idei sunt, dar cum învingem sistemul ca să le punem în practică?
Până nu vine cineva și cu o soluție de a „învinge sistemul”, orice altă soluție rămâne doar un slogan, iar orice promisiune riscă să rămână doar o vorbă în vânt.
