BREAKING | Oficial: PSD iese de la guvernare. Ciolacu: Oricum mă schimba viitorul președinte. UPDATE: Bolojan confirmă demisia premierului

Sursǎ foto: Agerpres

BREAKING | Oficial: PSD iese de la guvernare. Ciolacu: Oricum mă schimba viitorul președinte. UPDATE: Bolojan confirmă demisia premierului

Cuprins Articol:

UPDATE 21:05. Președintele interimar Ilie Bolojan confirmă oficial demisia lui Marcel Ciolacu din funcția de premier., anunță Digi24.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a luat act de demisia premierului Marcel Ciolacu, a informat luni Administraţia Prezidenţială.

"Preşedintele a luat act de demisia din funcţia de prim-ministru al Guvernului României, depusă în această seară de Marcel Ciolacu. Un premier interimar va fi desemnat în prima parte a zilei de mâine", a transmis Administraţia Prezidenţială, după întrevederea celor doi.

Ciolacu și-a dat demisia

PSD iese de la guvernare, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu. Acesta spune că urmează să își dea demisia din funcția de prim ministru. Acesta a comentat decizia spunând că „oricum mă schimba viitorul președinte.”

"Coaliţia de guvernare nu are o legitimitate, cel puţin în această componenţă. Am propus colegilor mei ieşirea din coaliţie, ceea ce duce la demisia mea din funcţia de prim-ministru, lucru pe care o să îl fac după întâlnirea cu dumneavoastră. Am luat decizia că miniştrii PSD rămân să discute cu reprezentanţii PNL, UDMR şi cum se hotărăşte aşa se face (în privinţa interimatului miniştrilor - n.r.). (...) Am luat decizia de a nu susţine public niciunul dintre cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din turul 2", a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, la sediul central al partidului.

Știre inițială:

Membrii PSD ar fi votat în unanimitate ieșirea de la guvernare în ședința de partid, potrivit unor surse citate de G4Media, iar asta ar putea duce la depunerea mandatului de către Marcel Ciolacu chiar mâine.

Decizia PSD a venit la propunerea lui Ciolacu. Premierul va merge la Cotroceni pentru a-i prezenta demisia președintelui interimar. Ilie Bolojan va desemna un premier interimar din rândul actualilor miniștri. Miniștrii PSD vor rămâne pe posturi ca interimari timp de maximum 45 de zile, conform legii. După alegerile prezidențiale, viitorul președinte va negocia cu partidele parlamentare o coaliție de guvernare care va forma un nou guvern.

Liderii coaliţiei de guvernare s-au întâlnit luni după-amiază la Palatul Victoria, în prima şedinţă după anunţarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminica trecută.

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit azi, de la ora 17.00, în sistem hibrid, cu participare fizică şi online, la sediul central al PSD. Ședința s-a încheiat.

Totodată, membri PSD au votat să nu susțină niciun candidat pentru al doilea tur al alegerilor. PNL și UDMR au decis să-l susțină pe Nicușor Dan.

Ciolacu a cerut votarea ieșirii de la guvernare

Marcel Ciolacu a declarat că va propune în ședința PSD ieșirea din coaliția de guvernare. În cazul în care liderii PSD acceptă acest lucru, Ciolacu a spus că își va da demisia din funcția de prim-ministru.

”Această coaliție, formată după alegerile din decembrie 2025, s-a constituit ca o coaliție de guvernare cu două obiective. Primul a fost de a crea un Guvern cu un premier din PSD, pentru că PSD a fost pe primul loc la alegerile parlamentare.

Al doilea obiectiv a fost să avem canidat comun pentru funcția de președinte. Obiectivul al doilea nu a fost îndeplinit.

În consecință, acordul coaliției nu a fost îndeplinit decât parțial. Astăzi, după ce am văzut votul românilor și având în vedere că nu avem nicio credibilitate după votul romanilor, voi propune ieșirea din coaliție. Dacă colegii votează asta, eu îmi voi depune demisia”, a declarat Ciolacu.

Personalizate pentru tine