Înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai, liderii socialiști de la Bruxelles transmit un mesaj clar de susținere pentru candidatul pro-european, în timp ce Marcel Ciolacu și PSD nu au transmis încă că l-ar susține pe Nicușor.
Cetățenii români se îndreaptă spre un moment crucial, alegerile prezidențiale din 18 mai. Înaintea acestui moment decisiv pentru România și pentru Europa, Partidul Socialiștilor Europeni (PES) și Grupul Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D) își reafirmă poziția fermă împotriva naționalismului de extremă dreapta, populismului și extremismului și sunt convinși că partidul membru PSD, împreună cu membrii și susținătorii săi, își vor demonstra angajamentul activ față de alternativa pro-europeană. - se arată în mesajul socialiștilor europeni.
Ce a spus Ciolacu după turul 1?
Marcel Ciolaru și alți lideri PSD au demisionat după eșecul de la alegeri al lui Crin Antonescu.
"Coaliţia de guvernare nu are o legitimitate, cel puţin în această componenţă. Am propus colegilor mei ieşirea din coaliţie, ceea ce duce la demisia mea din funcţia de prim-ministru, lucru pe care o să îl fac după întâlnirea cu dumneavoastră. Am luat decizia că miniştrii PSD rămân să discute cu reprezentanţii PNL, UDMR şi cum se hotărăşte aşa se face (în privinţa interimatului miniştrilor - n.r.). (...) Am luat decizia de a nu susţine public niciunul dintre cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din turul 2", a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, la sediul central al partidului