In termeni comparabili, excluzand aportul spatiului comercial disponibil pentru inchiriere in urma extinderii, veniturile net din chirii incasate de Atrium la Militari Shopping Center au scazut anul trecut cu 2,6%, de la 3,77 milioane de euro la 3,67 milioane de euro, potrivit raportului financiar al dezvoltatorului imobiliar, informeaza Mediafax.
Rata de ocupare a parcului de retail a scazut usor anul trecut, de la o medie de 99,6% in 2009, la 98,1%.
Compania detine si doua terenuri la Arad si Constanta, unde urmeaza sa fie dezvoltate parcuri de retail. Valoarea de piata a acestor terenuri a scazut anul trecut cu 7,8%, de la 22,8 milioane de euro la sfarsitul anului 2009 pana la 21,54 milioane de euro in decembrie.
Atrium European Real Estate a achizitionat in 2004 prima faza a proiectului din Militari, dezvoltat de compania belgiana Liebrecht&wooD. Pentru extindere, care a fost finalizata in martie 2009, compania a anuntat ca a alocat 67 de milioane de euro.
Actionarul majoritar al Atrium European Real Estate este grupul de investitori israelieni Gazit Globe, care a preluat in 2008 compania, la acea data Meinl Land, si a redenumit-o. Grupul opereaza in mai multe state din regiune, respectiv in Cehia, Ungaria, Lituania, Estonia, Polonia, Rusia, Slovacia, Turcia, Bulgaria, Georgia si Ucraina.
Valoarea de piata a Militari Shopping Center a scazut la 69 mil. euro
Valoarea de piata a parcului de retail Militari Shopping Center a scazut cu 13% anul trecut, de la 78,86 milioane euro la finele lui 2009 la 69 milioane euro in decembrie, iar veniturile nete din inchiriere au urcat cu 18%, de la 5,75 milioane euro la 6,8 milioane euro, dupa extinderea complexului.
Te-ar putea interesa si: