Dezvoltatorul turc Opus Land Development a vandut in acest an 166 unitati rezidentiale in proiectul Cosmopolis din comuna Stefanestii de Jos, 64 de apartamente fiind cumparate de fondul de investitii Benevo.

In acest an, Opus a vandut 159 apartamente si sapte vile in proiectul Cosmopolis, fata de anul 2010, cand vanzarile au cumulat doar 50 de unitati. Din cele 166 de unitati vandute, 102 au fost cumparate de clienti finali, 65% din achizitii fiind finantate prin programul Prima Casa, iar 64 de unitati au fost cumparate de canadienii de la Benevo.

Vanzarile Cosmopolis au mers mult mai bine in 2011 fata de anul precedent, compania inregistrand un avans de aproape trei ori mai mare in decursul acestui an fata de 2010 cand a vandut 60 de unitati.

„Din calculele noastre, suntem lider in materie de vanzari de apartamente noi in zona Ilfov”, spune Ahmet Buyukhanli, actionarul majoritar Opus Land Development.

In 2011, turcii au finalizat inca 162 de apartamente si sapte vile insiruite in Cosmopolis, preturile placand de la 38.000 euro plus TVA pentru garsoniere si ajungand pana la 150.000 euro plus TVA pentru duplexurile cu patru camere. Pentru o vila pretul este 90.000 euro plus TVA.

Pana in prezent, au fost finalizate 586 de apartamente in prima faza, 62 de apartamente in prima jumatate a acestui an si inca 95 de apartamente si opt vile insiruite in luna octombrie.

Din 2006 si pana astazi, Opus a investit 200 de milioane de euro in proiectul din Stefanestii de Jos si isi propune sa investeasca inca 55 de milioane de euro pana in anul 2015.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri