In cadrul proiectului Asmita Gardens, aflat in procedura de insolventa, au fost vandute 34 de apartamente vandute in ultimele sase luni, in prezent mai fiind disponibile inca 361 de locuinte, potrivit companiei Euro Insol, care a fost desemnata administrator judiciar.

"Am vandut 34 de apartamente si mai avem 361. Preturile oscileaza in prezent intre 900-950 euro/mp, fata de 1.600 euro/mp cat erau inainte de criza. In ceea ce priveste stadiul procedurii de insolventa, intr-o saptamana va fi depus tabelul definitiv al creantelor, iar apoi, in termen de 30 de zile, vom depune planul de reorganizare", a declarat Remus Borza, partener al Euro Insol.

Principalul creditor al asmita Gardens este Alpha Bank, care detine o pondere de circa 70% in totalul datoriilor, in timp ce dezvoltatorii proiectului, companiile Charlemagne din Marea Britanie si Asmita Group din India, s-au inscris la masa credala cu cate 16 mil. euro fiecare, potrivit lui Borza.

Actionarii Asmita Gardens sunt grupul indian Asmita si fondul European Convergence Development Company, controlat de Charlemagne Capital.

Investitia in proiect s-a ridicat la circa 120 de milioane de euro, complexul incluzand sapte blocuri amplasate in apropierea intersectiei dintre Calea Vacaresti si Splaiul Unirii.

Cititi si Turnurile Asmita lasa o gaura de 60 mil. euro in buzunarele creditorilor

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri