Mihnea Serbanescu, DTZ: 2012 a fost cel mai greu an de la debutul crizei

2012 a fost cel mai greu an de la debutul crizei, a spus Mihnea Serbanescu (foto), directorul general al companiei DTZ. Serbanescu nu este singurul manager care face aceasta declaratie. La inceputul anului, Valentin Ilie, CEO al Coldwell Banker, a declarat ca se asteapta ca acesta sa fie cel mai greu an, in cadrul evenimentului Intalnirile Wall-Street.

DTZ Echinox a incheiat anul 2011 cu afaceri de circa 12 milioane de lei (2,8 milioane de euro), in usoara crestere de la 11,6 milioane de lei (2,7 milioane euro) in 2010.

"Consultantii nostri au mentinut un ritm constant in ceea ce priveste deal-urile incheiate, estimez ca vom incheia anul acesta cu o cifra de afaceri comparabila cu cea de anul trecut. In opinia mea, acesta a fost cel mai greu an al crizei, din cauza impactului crizei datoriilor suverane din zona euro pe piata romaneasca, dar si a tulburentelor de pe scena politica. Factori interni si externi au afectat piata", a declarat Serbanescu agentiei Mediafax.

El crede insa ca elementul de noutate si totodata un semn pozitiv este faptul ca bancile au inceput sa vanda din activele neperformante.
"Pe toate segmentele imobiliare, fie ca este vorba de apartamente, cladiri de birouri sau imobile comerciale, bancile au devenit mult mai active. Elementul de noutate al anului 2012 este ca bancile au devenit vanzatori de active neperformante. Inainte cochetau cu ideea, prospectau piata, acum sunt vanzatori agresivi. Pe piata sunt scoase la vanzare portofolii de apartamente situate in toate orasele, de terenuri, fabrici, depozite, de mall-uri. Problema este ca nu prea sunt cumparatori", a precizat Serbanescu.

Desi recunoaste ca in termeni de tranzactii agresivitatea bancilor nu a insemnat mare lucru pe piata, el spune ca macar a dus la o crestere a interesului potentialilor cumparatori.

"In prezent daca negociezi un activ care este in executare silita sau cu probleme la o banca, stii ca banca este un partener serios de discutii care vrea sa inchida o tranzactie. Si atunci automat si interesul este mai ridicat. Cred ca vom incepe sa vedem tranzactii de active mari incepand de anul viitor, chiar din prima parte. Anul acesta nu am avut asemenea tranzactii in mod relevant, au fost mai degraba tranzactii «fake». Cu toate acestea, din cauza situatiei de pe piata externa investitorii nu sunt inca pregatiti sa faca achizitii in Romania", a adaugat reprezentantul DTZ.

Pe de alta parte, Serbanescu apreciaza ca si in conditiile instabilitatii politice din Romania nu sunt argumente care sa justifice diferentele de randamente la care se incheie tranzactiile in Romania (10%) fata de Polonia (5-6%).

DTZ, parte a companiei UGL, unul dintre cele mai mari grupuri internationale in domeniul serviciilor imobiliare. DTZ Echinox asigura o gama completa de servicii pentru investitori, ocupanti si proprietari pe toate sectoarele pietei imobiliare.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »



Setari Cookie-uri