Complexul de birouri West Gate a inchiriat o suprafata suplimentara de 1.400 de metri patrati catre Accenture, unul dintre cei mai mari furnizori de solutii software din Romania.

Pe fondul extinderii companiei, dezvoltatorul Genesis Development a inchiriat catre Accenture o suprafata suplimentara de 1.400 de metri patrati, astfel incat sediul Accenture din West Gate va totaliza 6.300 de metri patrati de birouri. „Tendinta chiriasilor nostri de a se dezvolta a continuat si in acest an si, odata cu extinderea companiei Accenture, gradul de ocupare al West Gate a crescut la aproape 98%”, a declarat Liviu Tudor, presedintele Genesis Development.

Compania de consultanta in management, solutii tehnologice si sevicii de externalizare a proceselor de afaceri Accenture si-a relocat activitatea in complexul de birouri West Gate in anul 2008 si a ocupat pana in prezent o suprafata de 4.900 de metri patrati. La nivel global, compania Accenture are peste 293.000 de angajati, fiind prezenta prin birouri proprii si operatiuni in peste 200 de orase din 56 de tari.

Alte extinderi importante realizate recent in complexul de birouri West Gate au fost: Ericsson (de la 12.000 la 16.000 de metri patrati), Société Générale (de la 2.500 la 5.000 de metri patrati) si WNS, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de BPO (de la 1.500 la 4.000 de metri patrati).

Printre companiile care au sediul in West Gate se mai numara si Dacia Renault, Siemens, PPD (Pharmaceutical Product Development), Panasonic, Citibank, Alpha Bank, Carestream Health si Medicover.
West Gate, amplasat in cartierul Militari, in imediata apropriere a statiei de metrou Preciziei, este compus din cinci cladiri de birouri, cu o suprafata totala inchiriabila de 75.000 de metri patrati.

Investitiile realizate de Genesis Development in Romania se ridica la 300 de milioane de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri