Hanul Gabroveni din centrul istoric al Capitalei a fost inaugurat joi seara, dupa o restaurare de peste 37 de milioane de lei. Lucrarile de constructie au durat peste 2 ani de zile, iar deschiderea a coincis cu deschiderea evenimentelor din Zilele Bucurestiului, in care vor fi sarbatoriti 555 de ani de atestare documentara a orasului.

"Acum doi ani si jumatate, cand am inceput restaurarea hanului, aici era o ruina. Ne-am asumat ca vom readuce monumentul cat mai aproape de original. S-au folosit tehnici traditionale de constructie, imbinate discret cu modalitati de consolidare ultra-moderne. S-a conservat si s-a valorificat tot ceea ce se putea si avea valoare istorica. Si s-a reusit ceea ce vedeti astazi", a spus edilul Sorin Oprescu, la festivatea de inaugurare a hanului aflat in Centrul Istoric, la care a participat si premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Prin restaurarea Hanului Gabroveni, in circuitul cultural al Capitalei va fi introdusa o noua sala de spectacole, cu o capacitate de aproximativ 200 de locuri.
La restaurare s-au folosit finisaje si materiale astfel incat sa se inscrie in stilul epocii, cu tencuieli mortar var-nisip colorate in masa, cu caramida aparenta, cu invelitori de titan-zinc, tamplarii de lemn, socluri de piatra naturala si pavaje din piatra cubica, potrivit municipalitatii.

hanul gabroveniHanul Gabroveni, monument istoric din clasa A, va fi deschis, sambata si duminica, pentru publicul larg intre orele 10.00 si 20.00. "Ii invit pe bucuresteni, si nu numai, sa viziteze Hanul Gabroveni in zilele in care isi va deschide portile pentru public, respectiv pe 20 si 21 septembrie. Si ii asteptam la expozitiile, concertele, spectacolele care vor avea loc aici, de acum inainte", a mai spus primarul general, care a declarat deschise, cu acest prilej, Zilele Bucurestiului, in care vor fi sarbatoriti 555 de ani de atestare documentara a Capitalei.

Oprescu a mai spus ca, in prezent, alte cinci monumente importante ale Capitalei se afla in restaurare, acestea fiind Arcul de Triumf, Casa Cesianu, Muzeul "Nicolae Minovici", Observatorul Astronomic si sediul traditional al Primariei Municipiului Bucuresti. Pentru realizarea si finalizarea "Hanului Gabroveni" au fost folositi 37.362.216 lei (TVA inclus), din care 23.633.147 de lei (TVA inclus) reprezinta contributia Primariei Capitalei, iar 13.729.068 de lei contributia Mecanismului Financiar Spatiul Economic European, prin Ministerul Culturii.

Citeste si:
Hanul Gabroveni: de la ruina la centru cultural
Hanul Gabroveni: povestea...

Lucrarile de restaurare, extindere si remodelare functionala a Hanului Gabroveni au fost atribuite societatii Aedificia Carpati SA si au inceput in februarie 2012. Data exacta a construirii Hanului Gabroveni nu este cunoscuta, istoricii putand certifica doar faptul ca acesta nu a fost ridicat anterior anului 1847, pentru ca, in acel an, la 23 martie, aproape un sfert din suprafata Bucurestiului - cuprinzand si zona delimitata de Lipscani, la nord, si actuala strada Franceza, la sud - a fost devastata de un incendiu puternic.

Tudor Hagi Tudorache, cel care este posibil sa fi fost primul proprietar al imobilului din strada Lipscani 84-88, a fost unul dintre cei mai renumiti negustori din prima parte a secolului al XIX-lea. El detinea un numar destul de mare de spatii comerciale in hanul Sfantul Gheorghe Nou si un grup de pravalii numite Hanisorul, care se gaseau pe Lipscani. Constructia Hanului Gabroveni a avut atat destinatie comerciala, cat si de gazduire a calatorilor si in special a negustorilor veniti din zona balcanica. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, hanul a fost "modernizat" dupa cerintele vremii, fiind transformat in hotel. Hotelul Gabroveni-Universal, care mai exista si astazi pe strada Gabroveni 12, contine in structura sa fragmente ale fostului han. Nu exista insa date care sa sustina identificarea Hanului Gabroveni cu pasajul comercial.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, Hanul Gabroveni era mentionat intr-o serie de lucrari dedicate istoriei Bucurestilor sau negotului bucurestean. In lucrarea sa aparuta in 1899, in capitolul referitor la hanuri, Ionnescu Gion arata ca Hanul Gabroveni, care conform actelor detinute de Russe si Ion Russescu, proprietari ai hotelului Gabroveni Universal, se mai numea si Bezesten, era locul unde poposeau negustorii bulgari veniti de la Gabrovo, din Bulgaria. Edificiul era situat "la spatele Curtii Domnesti, in mijlocul numeroaselor si stramtelor ulicioare negutatoresti din Targul Dinauntru".

Citeste si:
The Ark-povestea revitalizarii unei zone care odinioara era polul...
The Ark-povestea...
Sursa foto: Mediafax Foto

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri