Vila RA-APPS locuita de Mircea Geoana, scoasa la vanzare in primele zile din 2015

Vila RA-APPS locuita de Mircea Geoana a fost inclusa pe lista imobilelor care vor fi scoase la vanzare in primele zile ale anului viitor, prin licitatie deschisa cu strigare, pretul de pornire fiind stabilit la 588.000 euro, la care va fi adaugata TVA, scrie Mediafax.

Vila, cu etaj si mansarda, are 8 camere si o suprafata de 271 metri patrati, dispunand de un teren de 550 metri patrati. Imobilul este amplasat in centrul Bucurestiului, pe strada Cucu Starostescu, langa Bulevardul Aviatorilor si Calea Dorobantilor. Vila este scoasa la vanzare dupa ce, in urma cu trei saptamani, Comitetul Executiv National al PSD a votat excluderea din partid a lui Mircea Geoana, Marian Vanghelie si Dan Sova, iar Geoana a renuntat la functia de Inalt reprezentant al prim-ministrului, care ii dadea dreptul la o locuinta RA-APPS.

La inceputul lunii decembrie, Mircea Geoana a anuntat ca va notifica Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) despre faptul ca este in curs de mutare si ca va renunta la contractul cu regia, el mentionand ca le transmite celor care au pus presiune, inclusiv prin mijloace mediatice, referitor la tema casei in care sta, ca sunt "penibili". "RA-APPS are 700 de locuinte pe care le inchiriaza la pretul pietei. Eu sunt unul din cei 700 de chiriasi al RA-APPS care platesc pretul pietei, un pret foarte mare. Nu exista in acest moment un interes al meu pentru a continua sa stau aici. Voi notifica in aceste zile RA-APPS cu privire la faptul ca sunt in curs de mutare si voi renunta la acest contract", a spus Geoana.

El a aratat ca plateste o chirie lunara de peste 3.000 euro pentru casa de la RA-APPS.

In luna ianuarie a anului trecut, Guvernul a prezentat lista chiriasilor RA-APPS, pe care figura, printre altii, si Mircea Geoana, cu o chirie de 3.195 euro pentru 8 camere de 246 metri patrati, la acel moment Geoana precizand ca singurul motiv pentru care a continuat sa locuiasca in casa RA-APPS a fost legat de pregatirea unei solutii definitive de achizitionare sau construire a unei locuinte proprietate personala.

Citeste si:
Statul vrea manageri privati la inca 145 de companii
Statul vrea manageri privati...

Locuinta lui Geoana a mai fost inclusa pe o lista a imobilelor RA-APPS pregatite pentru vanzare in noiembrie 2011, in mandatul Guvernului Boc, dar licitatia nu a mai fost organizata. Geoana, atunci presedinte al Senatului, a declarat la acel moment ca asteapta precizari suplimentare de la regie pentru a decide daca va cumpara sau nu imobilul in care locuieste cu chirie in calitate de demnitar.

Geoana declara, in 2008, ca a contractat un credit ipotecar de la o banca in vederea finantarii unui contract cu o firma de constructii pentru achizitionarea unui apartament intr-un bloc. El mai spunea, in acelasi interviu, ca, desi in contractul cu firma constructoare se prevedea ca termen darea in folosinta luna august 2008, constructia a fost decalata din motive independente de constructor, legate de obtinerea unor avize. Firma cu care Mircea Geoana a incheiat un antecontract de vanzare-cumparare a unui apartament din Baneasa a intrat in procedura de faliment in 22 ianuarie 2010.

Sursa foto: MediafaxFoto
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »



Setari Cookie-uri