Facilitec, jucator in industria de management de proprietati, si-a luat director general de la Mega Mall

Grupul spaniol Mantor, cu activitate pe piata imobiliara din Romania, l-a numit pe Vasile Mocanu, fost director de operatiuni in cadrul Mega Mall Bucuresti, in functia de director general al Facilitec, divizia de facility & property management, odata cu luna mai a acestui an.

Facilitec, cu activitate pe segmentul de facility & property management pentru spatii de birouri si proiecte rezidentiale, dispune de un portofoliu din care fac parte mai mult de 1.000 de apartamente, ansambluri rezidentiale si apartamente in regim hotelier pentru corporatii, cu o suprafata totala de 30.000 mp. Vasile Mocanu va avea ca principale responsabilitati consolidarea pozitiei Facilitec pe piata din Romania si dezvoltarea unei strategii de business competitive, care sa duca la indeplinirea obiectivelor stabilite de grupului Mantor.

Cu o experienta de peste 14 ani in domeniul facility & property management pentru industrii precum retail, petrol si gaze sau banking, anterior pozitiei de director general al Facilitec, Vasile Mocanu a detinut functia de director operatiuni in cadrul Mega Mall Bucuresti.

Dintre proprietatile de lux pe care le administreaza Facilitec fac parte Willbrook Residential (Oxford Gardens, Green Gate, Zodiac, Zenith, Grace Garden, North Star & Rose Garden), Natura Residence, Rovere Exclusive Concept, Amber Residence, Alia Apartments, Amfiteatru Residence, Lacul Tei 31-33 si Metropolitan Residence.

Infiintata in anul 2007, compania Facilitec Romania a fost achizitionata in anul 2015 de catre trei parteneri spanioli si integrata in grupul Mantor. Facilitec ofera servicii de property si facility management pentru segmentul rezidential de lux, pentru segmentul comercial si pentru cladiri de birouri. Din portofoliul companiei fac parte peste 20 de proiecte care insumeaza o cifra de afaceri de aprox. 1 milion de euro.

Citeste si:
Mega Mall: Suntem pregătiți pentru repornirea activității mall-ului
Mega Mall: Suntem pregătiți...
Citeste si:
8 remedii pentru ameliorarea durerii in gat
8 remedii pentru ameliorarea...


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »



Setari Cookie-uri