Cu un stoc actual estimat la 2,65 de milioane de metri patrati, specialistii din piata vorbesc despre depasirea pragului de 3 milioane de metri patrati, in care stocul total este dominat de Bucuresti si alte cinci mai orase din tara.

“Piata logistica si industriala din Romania traverseaza o perioada de efervescenta, marcata atat de o crestere a cererii de spatii de profil, cat si a ofertei. In acest an va continua tendinta inceputa in 2016, un an marcat de recorduri atat din perspectiva livrarilor, cat si a tranzactiilor, cu un volum de peste 300.000 de metri patrati inchiriati in primul semestru. Ne asteptam la un trend similar si pentru urmatorii 2-3 ani”, crede Rodica Tarcavu (foto mai jos), partener in cadrul departamentului Industrial al companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.

Potrivit celui mai nou raport specializat pe Industrial si Logistica al Cushman & Wakefield Echinox, circa 90% din stocul actual al proiectelor industriale este concentrat in Bucuresti si in alte cinci orase – precum Timisoara, Cluj, Ploiesti, Brasov si Pitesti. Pe langa aceste orase, Sibiul, Oradea si Arad sunt alte piete care au atras atentia dezvoltatorilor de spatii logistice si industiale, in timp ce zona Moldovei a fost evitata de investitori din lipsa infrastructurii sau a unei slab dezvoltate.

“Anul acesta stocul nou de proiecte va genera un plus de 450.000 – 500.000 de mp de spatii industriale, in care Bucurestiul va atrage 56%, Timisoara 14%, in timp ce Pitestiul – 9%”, au mai adaugat specialistii imobiliari.

rodica tarcavu, cushman & wakefield echinox
Piata industriala si cea logistica reprezinta unul dintre cele mai dinamice sectoare din domeniul imobiliar, pe fondul cererii intr-o continua crestere inregistrandu-se si o rata de neocupare a spatiilor industriale in scadere.

“La nivel national, aceasta rata se situeaza undeva in jurul valorii de 4%, in timp ce Bucurestiul are un grad de neocupare mai mic, de 3%. In prima jumatate a acestui an, erere a venit in special din sectoarele de retail si comert online (35%), in timp ce logistica si componenta de distributie au generat aproximativ 33% din cerere”, a mai punctat Rodica Tarcavu.

Citeste si:

Cei mai activi dezvoltatori din sectorul industrial sunt CTP, P3 si WDP, cei trei totalizand o suprafata de peste 1 milion de metri patrati, aproximativ jumatate din suprafata totala disponibila de spatii logistice si industriale din Romania.

Suprafata totala de spatii tranzactionate in prima jumatate a anului, la un nou record

Un raport al companiei de consultanta Jones Lang LaSalle (JLL) indica faptul ca suprafata totala de spatii tranzactionate in prima jumatate a anului a depasit pragul de 350.000 mp, in crestere cu peste 50% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

Trendul favorabil pe care il traverseaza sectorul proiectelor industriale se reflecta si in cererea crescuta, acolo unde tot mai multe companii decid sa isi extinda activitatea la nivel local sau decid sa intre pe piata locala in diferite sectoare cheie.

Cererea noua a crescut in primul semestru cu 51%, la 229.800 metri patrati si a reprezentat aproape 65% din suprafata totala tranzactionata in aceasta perioada.

Din punct de vedere al ofertei noi, de la inceputul anului in Romania au fost livrate trei proiecte totalizand 72.000 de metri patrati in Romania metri patrati, iar alti 312.000 metri patrati urmeaza sa fie finalizati pana la sfarsitul anului.