Domeniul dezvoltarilor imobiliare rezidentiale devine, cu fiecare an, din ce in ce mai dinamic. Provocarile economice, rapiditatea uluitoare cu care evolueaza tehnologia, dar si standardele clientilor, dau sectorului rezidential un grad de complexitate greu de imaginat in urma cu 10 ani. Este din ce in ce mai limpede ca sansa de a ramane in piata ca dezvoltator este aceea de a inova, de a crea concepte unice, care propun astazi lifestyle-ul de maine.

Emanuel Bistrian a emigrat la varsta de 10 ani in SUA, impreuna cu familia, dar pe “taramul fagaduintei” nu a avut o copilarie usoara. Conditiile mai grele l-au motivat sa actioneze, sa caute mereu solutii pentru a se dezvolta si i-au inradacinat in inima imboldul de a schimba mereu in bine viata celor din jur si mediul in care se afla. Din aceasta cautare, din acest imbold, a aparut Westfield Arad, desemnat recent “Cel mai bun concept nou din Romania” la Gala Clubului Profesionistilor in Imobiliare, cel mai mare eveniment dedicat comunitatii din real estate.

In Romania toata lumea face proiecte, planuri, construieste, dar mai nimeni nu face, cu adevarat, product design in real estate.

“Westfield nu e o copie a unei suburbii americane, e ceva cu totul diferit si asta o sesizeaza mai ales cei care vin din SUA. Am luat gradul ridicat de confort pe care-l intalnesti acolo si am adaugat feelingul european al comunitatii. Si ma refer aici mai ales la familiaritatea care m-a atras inca din prima zi in care am venit in Romania. Nu ne dam seama cat de frumos e si cat de mult bine ne face sa mergem pe jos, sa schimbam o vorba cu vecinii, e o sursa de regenerare fizica si psihica de neinlocuit. E un mod de viata pentru care cred ca merita sa luptam si sa cream conditii pentru a-l pastra.”, spune Emanuel Bistrian.

Era in SUA, student la universitate in clasa de electrical engineering, cand a realizat ca nu se va putea incadra in limitele, atat profesionale cat si financiare, ale acestei profesii, asa ca a trecut la business management. Si cu toate ca cele invatate in facultate i-au fost de mare folos in gestionarea afacerilor pe care le controleaza, primii bani seriosi i-a facut renovand casa unor vecini, care vazand ritmul si calitatea la care lucrau, el si cu unul din fratii sai, la casa familiei, au dorit sa lucreze cu ei. Dar pentru asta, i-au impus doua conditii: sa aiba firma si asigurare. Asa a deschis, la 19 ani, prima firma de constructii, impreuna cu fratele sau si a castigat primul contract in valoare de 40.000 de dolari.

Au mai urmat si alte contracte profitabile, iar la 25 de ani pot spune ca eram deja un intreprinzator cu un potential de crestere foarte mare. Cumparam apartamente pe care le renovam si mai apoi le revindeam cu un profit serios. Ne-am ocupat de un complex de 108 apartamente si practic le-am dublat valoarea. Planul era sa continuam cu alte asemenea complexe, care erau acolo si ne asteptau sa ne apucam de treaba, sa ne extindem si sa devin milionar inainte de 30 de ani. Numai ultima parte s-a implinit”, spune zambind Emanuel Bistrian.

Cred ca trebuie sa lasi lucrurile de fiecare data mai bune decat le-ai gasit.

Considerand ca afacerile evolueaza cum nu se poate mai bine, a decis sa ofere satisfactie si dorintei lui de a ajuta si s-a intors pentru un an de voluntariat in Romania. Aici insa a gasit standarde incredibil de scazute, o nevoie imensa de schimbare si oportunitati de a crea greu de intalnit altundeva. Si cu toate ca nu si-ar fi inchipuit niciodata pana atunci ca i s-ar putea intampla asa ceva, a lasat viata confortabila si planurile de afaceri din SUA si a venit in Romania cu dorinta de a genera valoare, de a ridicat standarde, de a schimba mentalitati, sisteme, oameni.

“A fost foarte dificil la inceput, lumea se uita la noi ca la niste nebuni, li se parea ca doar vorbim despre ceva irealizabil, care nu se poate face in Romania si in cele din urma fie vom abandona fie vom face ceva “ca aici”. Nu ne-am descurajat si am inceput sa lucram, iar increderea a venit treptat, odata cu indeplinirea promisiunilor noastre. Noi am luat “the best of both worlds” si am venit cu dorinta de a crea o suburbie a viitorului, cu facilitati in mijloc, cu strazi late si peluze frumoase, cu case utile, de bun simt, deoarece banii nu trebuie risipiti pe cheltuieli de intretinere ci trebuie investiti in educatie si experiente pentru tine si pentru familie.”, spune Emanuel Bistrian.

Westfield e un concept rezidential de succes pe care Emanuel Bistrian are intentia de a-l adapta permanent evolutiei pietei si de a-l duce mai departe, in Romania, Europa si chiar SUA. Primul oras dupa Arad, va fi probabil Cluj Napoca.

“Este un oras minunat in care am avut ocazia sa locuim pe perioada voluntariatului, un oras al caror vibratii si aspiratii sunt greu de egalat, un oras civilizat si cosmopolit, cu un potential imens, pe drept numit capitala Transilvaniei. Am constatat ca, prin ceea ce facem motivam concurenta, fie inspirational, fie fiind obligati sa schimbe pentru a ramane competitivi. Noi speram sa inspiram cat mai multi, pentru a avea o contributie cu adevarat majora la standardul de locuire al romanilor.”

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri