La fel ca si in anul 2017, domeniul rezidential privat este fruntasul pietei de constructii cu cele mai multe proiecte active. Conform acceleratorului de vanzari, Prospec, din 5.341 de proiecte publicate in perioada ianuarie a aprilie 2018, o pondere de 23% sunt din domeniul rezidential, urmate indeaproape de domeniul constructiilor sociale si comunitate si de lucrarile de infrastructura.

"Rezultatele indica in mod clar faptul ca domeniul rezidential privat isi pastreaza si in 2018 prima pozitie in materie de numar de santiere active, dar semnale puternice vin in acest an si dinspre domeniul lucrarilor de infrastructura. In perioada ianuarie - aprilie au fost publicate peste 850 de proiecte de infrastructura ce includ realizarea de drumuri, sosele, autostrazi, pasaje, parcuri industriale etc", spune Victor Ignat, manager cercetare IBC Focus.

Totusi, subliniaza managerul "aici merita mentionat insa ca aproximativ 85% din lucrarile in infrastructura se afla in stadiul de intentie sau proiectare, ceea ce se traduce in foarte putine santiere demarate, iar situatia generata de lipsa proiectelor de infrastructura afecteaza enorm piata constructiilor din Romania per total. Alocarile pentru santierele nedemarate se situeaza la aproximativ 25% din necesar".

Semne de maturizare din piata de constructii

Conform analizei realizate de catre IBC Focus, o pondere de 47% din totalul constructiilor monitorizate sunt constructii noi, 19% reparatii, 17% in renovare, 11% modernizare si 7% constructii in extindere. Si avem astfel un echilibru intre lucrari noi - lucrari de renovare per total (47% - 53%). Astfel de echilibre se inregistreaza in general in pietele cu tendinta de maturizare, in care nu predomina lucrarile noi, ci incep sa fie realizate investitii si in cladirile deja existente.

Citeste si:
Construcțiile ”duduie” în România, în ciuda scumpirii materialelor
Construcțiile ”duduie” în...

In ceea ce privesc judetele cele mai active, Bucuresti-Ilfov insumeaza 12% din totalul proiectelor, urmate de Cluj (7%) si Bihor si Constanta cu cate 5 puncte procentuale fiecare. De asemenea, ce este interesant de mentionat este si faptul ca, din totalul de 5.241 de proiecte, 33% din acestea au avut cel putin un brand specificat in caietele de sarcini.

IBC Focus, agentie de marketing in domeniul constructiilor, are drept scop principal furnizarea de cereri de oferta catre companiile care vand materiale sau servicii in constructii.

Sursa foto: gpointstudio / Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri