Dezvoltatorii si investitorii imobiliari au realizat anul trecut in Bucuresti achizitii de terenuri cu o valoare cumulata de circa 245 de milioane de euro, un nou record al ultimilor zece ani, potrivit datelor firmei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox, care a monitorizat 31 de tranzactii medii si mari.

Fata de anul precedent, valoarea tranzactiilor a crescut cu 13%, pe fondul mentinerii la cote ridicate a interesului din partea dezvoltatorilor activi in segmentul rezidential, dar si pe fondul tranzactionarii unor loturi de mari dimensiuni pretabile pentru dezvoltarea unor proiecte mixte.

Piata terenurilor din Bucuresti a inregistrat al treilea an consecutiv de crestere, dar este cu 60% sub nivelul din 2007, cel mai bun an din punct de vedere al volumului tranzactionat, cu un total de circa 628 de milioane de euro.

"Piata terenurilor din Bucuresti este intr-o etapa de crestere sanatoasa, in care preturile sunt stabilite in urma unor analize detaliate cu privire la ritmul si valoarea de tranzactionare a proprietatilor care pot fi construite pe terenurile vizate. Astfel, preturile au ramas intr-un interval de stabilitate, iar tranzactii recente ne arata ca unele loturi sunt vandute la preturi reduse cu 50 - 70% fata de valorile din perioada 2006 - 2008. Este important ca aceste loturi sunt acum tranzactionate la preturi corecte si pot reintra in circuitul imobiliar al Capitalei deoarece prin dimensiunea lor pot schimba radical zone semnificative ale orasului", a declarat Alexandru Mitrache, head of transactions - land & investment, Cushman & Wakefield Echinox.

Investitorii romani, cei mai activi cumparatori de terenuri, pentru al doilea an la rand

La fel ca in 2017, investitorii romani au continuat sa fie cei mai activi cumparatori, cu o cota de piata de 49%, ei fiind urmati de investitorii belgieni, precum Mitiska-REIM, Speedwell sau Atenor, cu o cota de 17%, si de cei din Israel (15%). Investitorii romani sunt activi in special pe segmentul terenurilor cu destinatie rezidentiala, grupuri straine precum Globalworth si Portland Trust au securizat noi loturi pentru dezvoltarea unor imobile de birouri, in timp ce WDP sau P3 au cumparat terenuri pentru dezvoltari logistice.

Cea mai mare tranzactie a fost realizata de grupul AFI Europe, care a cumparat un teren de 4,3 hectare in vecinatatea mallului AFI Palace Cotroceni, lot pe care intentioneaza sa extinda atat centrul comercial, cat si parcul de afaceri AFI Business Park. In topul valorilor de tranzactionare s-au mai aflat doua terenuri din zonele Razoare - Cotroceni si Floreasca, achizitionate de grupul One United, terenul fostei fabrici Helitube din Colentina sau un lot de 4,6 hectare de pe strada Jandarmeriei din zona Baneasa.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanta imobiliara de top pe piata locala, activand in toate segmentele pietei imobiliare. Departamentul de land development al companiei a fost implicat in 2018 in tranzactii cu terenuri cu o valoare cumulata de peste 40 milioane euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri