20 August 2019

Nextfit inchiriaza o suprafata de 2.100 mp in Vox Technology Park din Timisoara si investeste peste 1 mil. euro



Proiectul de birouri Vox Technology Park din Timisoara a inchiriat o suprafata de 2.100 de metri patrati catre Nextfit, care va deschide in noiembrie un club de fitness in cadrul proiectului de birouri.

Nextfit va urma sa functioneze la etajul intai al Vox Technology Park si va investi suma de 1,1 milioane de euro in amenajarea spatiului cat si pentru achizitionarea echipamentelor necesare.

"Deschiderea clubului de fitness Nextfit intareste oferta de servicii a Vox Technology Park. Continuam astfel dezvoltarea urbana a polului imobiliar din zona de nord-vest a Timisoarei, zona in care sunt prevazute noi investitii de peste 100 de milioane de euro, in special pe segmentul rezidential", a declarat Vlad Vela, directorul general al Vox Property Group, dezvoltatorul proiectului de birouri Vox Technology Park.

Aditional inaugurarii clubului de fitness, in cadrul Vox Technology Park vor fi deschise in perioada urmatoare noi spatii de servicii, de la noi spatii comerciale la servicii de infrumusetare si servicii bancare (Patria Bank).

Vox Technology Park are o suprafata inchiriabila de 26.600 de metri patrati de spatii de birouri si a fost finalizat in urma unei investitii de 30 de milioane de euro. Proiectul a obtinut si certificarea verde finala BREEAM cu ratingul Excellent si un punctaj total de 86,7%, cel mai mare obtinut de catre un proiect imobiliar din Romania.

Vox Property Group a demarat la finalul anului trecut si constructia proiectului rezidential Vox Vertical Village, amplasat in imediata apropiere a proiectului de spatii de birouri. Vox Vertical Village reprezinta primul concept de "oras pe verticala" dezvoltat pe plan local, urmand a fi livrat pe piata la inceputul anului 2020 in urma unei investitii de 14 milioane de euro.



Citeste si