Tinerii revin la facultati, odata cu inceperea anului universitar, iar, in acelasi timp, chiriile apartamentelor din marile centre universitare tind, in general, sa se majoreze usor la inceput de toamna. In prima jumatate din septembrie 2019, chiriile medii solicitate pentru apartamentele cu una, doua si trei camere s-au scumpit cu sub 10%.

Ca si in materie de vanzari, Cluj-Napoca continua sa ocupe primul loc in clasamentul celor mai mari preturi medii solicitate la inchirieri, depasind Capitala la toate categoriile de apartamente. La polul opus, dintre cele sase mari centre regionale analizate, Constanta are cele mai accesibile locuinte disponibile spre inchiriere, potrivit Imobiliare.ro.

Iata o radiografie a chiriilor in orasele cu cele mai multe universitati

Bucuresti
In cel mai mare oras al tarii, suma medie solicitata pentru o garsoniera a ajuns la circa 250 de euro pe luna in septembrie 2019, in usoara crestere de la nivelul de 240 de euro pe luna consemnat in perioada similara din 2018. Cei interesati pot gasi, insa, si preturi mai accesibile: o garsoniera de 22 de metri patrati, situata in zona Piata Alba Iulia, poate fi inchiriata cu 170 de euro pe luna.

Un apartament cu doua camere, pe de alta parte, costa acum 350 de euro pe luna, in crestere de la o medie de 330 de euro pe luna in septembrie anul trecut. Pe Imobiliare.ro, insa, studentii pot gasi si oferte mai convenabile: in zona Dristor-Ramnicu Sarat, spre exemplu, o locuinta bicamerala mobilata si utilata, in suprafata de 45 de metri patrati utili, are o valoare de listare de 1.000 de lei (putin peste 200 de euro) pe luna.

Comparativ cu anul trecut, pretentiile proprietarilor de locuinte tricamerale s-au mentinut constante – fapt explicabil, probabil, prin cererea mai scazuta pentru acest gen de proprietati. Un apartament cu trei camere poate fi inchiriat, astfel, cu o medie de 400 de euro pe luna, la fel ca in toamna lui 2018. O locuinta de 70 de metri patrati din zona Berceni-Giurgiului are, insa, un pret semnificativ mai scazut, anume 270 de euro pe luna.

Citeste si:
Centrele universitare, in febra chiriilor
Centrele universitare, in...

Brasov

In orasul de la poalele Tampei, o locuinta monocamerala poate fi inchiriata, in medie, cu 200 de euro pe luna, la fel ca in perioada similara a anului trecut. Ceva mai putin decat atat, mai exact 180 de euro pe luna, costa o garsoniera de 24 de metri patrati utili din zona Bartolomeu, aceasta fiind mobilata si utilata.

Pentru apartamentele cu doua camere, chiria medie solicitaa de catre proprietari s-a majorat in ultimul an, ajungand la 320 de euro pe luna (fata de 300 de euro pe luna in 2018). Cu toate acestea, o locuinta de 60 de metri patrati utili din zona Astra poate fi inchiriata si cu 200 de euro pe luna – situat la etajul 10 din 10, imobilul este mobilat si utilat.

Si pretentiile proprietarilor de apartamente cu trei camere au crescut usor in ultimul an, ajungand la aproximativ 395 de euro pe luna, de la 380 de euro pe luna in acelasi interval din 2018. In zona Gemenii, insa, o unitate locativa de 65 de metri patrati utili este listata pe portal la un pret de 300 de euro pe luna.

Citeste si:
Restrictii de trafic pentru Maratonul International Bucuresti
Restrictii de trafic in...

Cluj-Napoca

In capitala Transilvaniei, suma medie necesara pentru inchirierea unei garsoniere s-a majorat usor in ultimul an, situandu-se in prezent la 260 de euro pe luna, fata de 250 de euro pe luna in toamna anului trecut. In cartierul Manastur, insa, o unitate locativa de 21 de metri patrati utili, mobilata si utilata, costa 200 de euro pe luna.

Pretul mediu cerut la inchiriere s-a majorat si pe segmentul apartamentelor cu doua camere, care au ajuns sa coste 390 de euro pe luna, comparativ cu 370 de euro pe luna in septembrie anul trecut. In cartierul Ghoergheni, insa, o locuinta bicamerala in suprafata de 56 de metri patrati utili, situata la parter, mobilata si utilata, are un pret cerut de 300 de euro pe luna.

Segmentul locuintelor tricamerale disponibile spre inchiriere s-a mentinut la un nivel stabil de pret comparativ cu perioada similara a anului trecut, respectiv 500 de euro pe luna – nivel ce depaseste semnificativ pretentiile proprietarilor din alte centre regionale, inclusiv din Capitala. O locuinta tricamerala mai ieftina poate fi gasita in zona Manastur, la un pret de 330 de euro pe luna (pentru o suprafata de 77 de metri patrati).

Citeste si:
Un bucurestean a furat medicamente de 3,5 milioane lei
Un bucurestean a furat...

Constanta

Unitatile locative monocamerale sunt singurele care au consemnat cresteri ale pretului mediu de inchiriere in orasul de la malul marii: acestea au ajuns la un nivel de aproape 160 de euro pe luna, fata de 150 de euro in perioada similara a anului trecut. Cu 150 de euro pe luna poate fi inchiriata, spre exemplu, o unitate locativa de 18 metri patrati, mobilata si utilata, din zona Tomis Nord.

Comparativ cu septembrie 2018, pretentiile proprietarilor de apartamente cu doua camere s-au mentinut la acelasi nivel in Constanta, anume 250 de euro. In zona Inel II, insa, o locuinta in suprafata de 47 de metri patrati utili, recent renovata, mobilata si utilata, are un pret cerut de 200 de euro pe luna.

O unitate locativa cu trei camere poate fi inchiriata, la fel ca anul trecut, cu o medie de 300 de euro pe luna in Constanta. In zona Faleza Nord, spre exemplu, un apartament spatios, cu o suprafata de 90 de metri patrati utili, este disponibil in schimbul sumei de 275 de euro pe luna, locuinta fiind amplasata la etajul doi din opt al unui bloc riodicat in anul 1992.

Iasi

In orasul din nord-estul tarii, suma medie solicitata pentru o unitate monocamerala se situeaza, in septembrie 2019, la 200 de euro pe luna – la fel ca in aceeasi perioada din 2018. Cu toate acestea, o garsoniera de 24 de metri patrati din zona Galata poate fi inchiriata, nemobilata, cu doar 100 de euro pe luna.

Si apartamentele cu doua camere se situeaza la acelasi nivel de pret ca in septembrie 2018, anume 300 de euro pe luna. Cu toate acestea, o locuinta de 58 de metri patrati din zona Gara, nemobilata si neutilata, poate fi inchiriata cu aproape jumatate mai putin, mai exact cu 170 de euro pe luna.

Spre deosebire de celelalte categorii de apartamente din capitala Moldovei, locuintele cu trei camere se situeaza la un nivel de pret semnificativ mai ridicat decat in toamna lui 2018: cu o chirie medie de 390 de euro pe luna, fata de 350 de euro pe luna, acestea sunt, de fapt, singurele care s-au apreciat cu peste 10% in perioada analizata. In zona Podu Ros, o locuinta tricamerala de 62 de metri patrati utili, mobilata si utilata, are un pret cerut de 300 de euro pe luna.

Timisoara

In capitala Banatului, suma medie solicitata pentru inchirierea unei garsoniere se situeaza, in septembrie 2019, la 200 de euro pe luna, la fel ca in perioada similara a anului trecut. In zona Girocului, insa, o unitate locativa de 15 metri patrati utili, mobilata si utilata, este listata pe portal la un pret de 160 de euro pe luna.

Segmentul apartamentelor cu doua camere a consemnat, comparativ cu toamna lui 2018, o crestere notabila a pretului mediu solicitat, acesta ajungand la 320 de euro pe luna, fata de 300 de euro pe luna. In zona Bucovina, un apartament decomandat si nemobilat, in suprafata de 55 de metri patrati utili, are o valoare de listare de 250 de euro pe luna.

Pretentiile proprietarilor de locuinte tricamerale, pe de alta parte, se situeaza in momentul de fata la un nivel de 380 de euro pe luna, la fel ca in septembrie 2018. In zona Take Ionescu, un apartament nemobilat, cu o suprafata de 75 de metri patrati utili, are un pret cerut de 300 de euro pe luna.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Imobiliare si constructii »



Citeste si