Isopan Est, companie specializată în producția de panouri termoizolante, anunță că a decis să doneze toate materialele necesare construcției spitalului modular care va fi amplasat în curtea Spitalului Universitar de Urgență Elias, din București, în contextul pandemiei de COVID-19.

În total, Isopan Est va oferi 3.850 mp de panouri sandwich rezistente la foc, cu izolație din vată minerală și îmbrăcăminte metalică dublă, tip Isofire Wall, și panouri sandwich cu spumă poliuretanică, Isobox. Valorea totală a materialelor Isopan folosite în construcție depășește suma de 100.000 euro.

Prin această inițiativă, Isopan Est răspunde apelului transmis de asociația Dăruiește Viață companiilor de a se alătura proiectului.

“Înțelegem și susținem în mod direct inițiativele care se dovedesc esențiale în aceste momente. Acum, mai mult ca oricând, este nevoie să dăm dovadă de responsabilitate și solidaritate. Implicarea în acest proiect, înseamnă, de fapt, construirea unei Românii de calitate. Atât autoritățile publice, cât și mediul privat, depun eforturi de a minimiza impactul pandemiei. În aceste momente, parteneriatele cu inițiativele private pe domeniul social se dovedesc a fi cele mai eficiente și rapid de implementat", a declarat Toni Pera (foto), general manager, Isopan Est.

Isopan Est, parte a grupului italian Isopan, este prezent în România din anul 2006. Panourile tip sandwich fabricate de Isopan ajută la obținerea creditelor necesare pentru certificarea LEED (Leadership in Energy and Environmental Design), standardul cel mai folosit la nivel mondial pentru certificarea sustenabilității clădirilor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri