Pentru mulți, lucrul de acasă este o experiență total nouă și stresantă. Dar, amenajarea unui spațiu de lucru cu un minim de organizare și cu câteva piese de mobilier și accesorii alese inspirat poate crea o zonă potrivită, cu energie pozitivă și productivă.

Astfel, "munca de acasă are efecte și pe piața vânzărilor de mobilier și decorațiuni interioare. De la începutul perioadei de autoizolare și până acum, cele mai multe comenzi online s-au înregistrat pentru lămpi de birou și pentru elemente multifuncționale de mobilier, care pot fi folosite și pe post de birou, în amenajarea spațiului de lucru din locuințe", spune Mehmet Hortoglu, director general SoHo Design.

El arată că cererea pentru mobilier de birou a crescut cu 25% în luna aprilie în comparație cu lunile anterioare din acest an, iar pentru mobilier multifuncțional, care se poate transforma în birou cu 47%, în timp ce pentru lămpi de birou cu 40%. De asemenea, bugetele alocate pentru reamenajare nu sunt neapărat mari, românii găsind soluții practice. Astfel, sumele alocate sunt cuprinse între 800 și 3.000 de lei pentru amenajarea unui astfel de spațiu de birou acasă.

Cu toate acestea, când alegem obiectele pentru redecorare, important este ca spațiul de lucru să fie delimitat și adaptat activității de birou, recomandă arhitecții colaboratori au SoHo Design, astfel încât să nu fie nevoie să ne mutăm în fiecare zi în alt loc, iar ceilalți membri au familiei să știe că acela este locul în lucrăm de acasă, cât va fi nevoie.

Identificarea și delimitarea spațiului de lucru

În lipsa unei camere de lucru, găsirea unui spațiu într-un loc dedicat activităților familiale este o provocare. Spațiul de lucru ideal trebuie să fie o zonă unde să vă puteți concentra la activitățile profesionale un anumit număr de ore pe zi, fără surse care să te distragă.

Zona de lucru poate fi creată într-un spațiu disponibil sau se poate adapta o anumită zonă a locuinței pentru a servi că spațiu de lucru. Masa din bucătărie sau din living, măsuța de cafea, canapeaua din living, zonele de bar, pot fi adaptate pentru lucru, cu câteva modificări ce se pot opera rapid.

Biroul, elementul central al spațiului de lucru

În cazul în care se există spațiu suficient, se poate amenaja un loc dedicat pentru munca de acasă, cu mobilier de birou și spații de depozitare. Biroul este piesă centrală a acestui spațiu și este important să fie o alegere potrivită, care să țină cont de nevoile pe care le aveți pentru activitățile profesionale.

Cum luminăm spațiul de lucru

Cele mai flexibile sunt lămpile de masă cu braț reglabil, care se adaptează perfect oricărui birou. Un spațiu de lucru are nevoie de lumină suficientă. Atunci când amplasați biroul, încercați să gășiți un loc în care să profitați cât mai mult de lumina naturală, pentru că este cea mai potrivită pentru lucrul la calculator.

Atunci când nu mai este suficientă lumină naturală, folosiți lumina artificială. Cea mai potrivită este o lampă de birou cu braț ajustabil, pe care o puteți potrivi în unghiul optim. Folosiți becuri cu lumină caldă, mai odihnitoare pentru ochi.

Scaunul potrivit, la locul potrivit

Dacă veți folosi un birou, veți avea nevoie și de un scaun adaptat înălțimii acestuia. Scaunul este foarte important, pentru că vei petrece multe ore pe el și trebuie să asigure o poziție confortabilă și o postură corectă. Dacă nu puteți să aveți un scaun de birou cu reglaje multiple, căutați cele mai confortabile scaune din casă și încercați să vă adaptați poziția la acestea.

Spații de depozitare

Dacă munca nu se rezumă doar la lucrul pe calculator și aveți dosare cu documente care trebuie prelucrate, aveți nevoie de spații de depozitare lângă birou, pentru că totul să fie la îndemână. Este de preferat că acestea să fie organizate pe verticală, pentru a ocupa spațiu mai puțin.

Alegeți piese de mobilier cu un design versatil și le veți putea folosi în casă și după ce nu va mai fi nevoie să lucrați de acasă.

SoHo Design este un start-up lansat în România în 2017, în domeniul retail-ului de mobilier & decorațiuni interioare și al design-ului.

Sursa foto: Creative Lab / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri