Compania de consultanță imobiliară CBRE a transmis reprezentaților Guvernului României o scrisoare, semnată de nouă proprietari de centre comerciale din București și 24 orașe regionale, care dețin în total un număr de 52 proiecte cu peste 4.600 chiriași, prin care solicită reluarea activităților de comercializare desfășurate și în cadrul centrelor comerciale de mari dimensiuni.

"Numai la nivelul încasărilor, aceste măsuri au atras deja pierderi de aproximativ 750 de milioane de euro pentru operatorii economici afectați. Pe plan social, estimăm că aproximativ 89.000 de angajați sunt afectați direct sau indirect având contractele de muncă suspendate. Numărul total al persoanelor afectate este însă mult mai mare având în vedere că au fost impactate toate celelalte activități aferente operațiunilor comercianților afectați, de la producție, distribuție, operațiuni auxiliare, furnizori, contractori, finanțatori etc”, explică Luiza Moraru (foto), head of property management, CEE, CBRE.

Proiectul de lege elaborat de Guvern privind măsurile luate pe durata stării de alertă prevede doar deschiderea centrelor comerciale de mici dimensiuni, cu suprafețe de sub 15.000 de metri pătrați.

Citește și: Înainte de criză, online-ul "mușcase" din vânzările mall-urilor. Se vor îngrămădi românii la redeschidere?

CBRE și proprietarii de centre comerciale care au semnat scrisoarea adresată Guvernului României solicită analizare și dispunerea cât mai curând posibil a reluării activităților de comercializare desfășurate și în cadrul centrelor comerciale de mari dimensiuni, unde activitățile sunt preponderent suspendate de aproape două luni și există riscul major că această situație să atragă o criză economică prelungită.

Măsurile de suspendare a activităților de comercializare din cadrul centrelor comerciale afectează aproximativ 3,7 milioane de metri pătrați de spațiu construit din România, potrivit estimărilor CBRE.

"Există un risc real că unele afaceri să nu se mai poată redresa financiar că urmare a acestei situații, ceea ce va atrage consecința că un mare număr de oameni vor fi în cele din urmă concediați. Sănătatea clienților este prioritară pentru toate părțile implicate și proprietarii de centre sunt deschiși să colaboreze activ cu autoritățile pentru a identifica împreună soluții adecvate de prevenție, arătându-se pregătiți să implementeze aceste măsuri cu deplin profesionalism, astfel încât spațiile vor răspunde tuturor cerințelor din punct de vedere sanitar", a completat Luiza Moraru.

Ea adaugă că în cursul ultimelor săptămâni, celelalte țări din Centrul și Estul Europei, cu rate de infecție similare sau chiar mai mari, precum Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Serbia și Slovacia, au dispus deja reluarea activităților de comercializare din cadrul centrelor comerciale. "Credem că este foarte important că și România să dea un semnal pozitiv și optimist investitorilor externi în acest sens".

Citește și: Măsurile de distanțare socială pe care le iau mall-urile pentru redeschidere

CBRE menționează că pe toată această perioadă, proprietarii centrelor comerciale au depus eforturi extinse și au implementat măsuri active de prevenire și limitare a răspândirii Covid-19 dispunând măsuri precum dezinfecții suplimentare, măsuri de conștientizare a riscurilor, distanțare socială, punere la dispoziție de dezinfectanți, creșterea aportului de aer proaspăt în clădiri, nebulizarea instalațiilor de climatizare etc.

Totodată, CBRE subliniază că impactul reluării activităților desfășurate în cadrul centrelor comerciale nu va putea fi, în niciun caz, unul imediat. Va mai fi nevoie de o bună perioadă de timp până când activitățile își vor intră în normalitate. Prin urmare, cu cât se va întârzia mai mult reluarea acestor activități de comercializare cu atât impactul economic și social menționat se va acutiza cu posibile consecințe iremediabile.

Scrisoarea deschisă adresată Guvernului României a fost inițiată de CBRE și semnată de companiile Arena City Center, Băneasa Development, Ceetrus România, CPI, Immofinanz România, Iulius Grup, NEPI Rockcastle, ParkLake Shopping Center și Veranda Asset Management.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri