Compania belgiană WDP și-a anunțat rezultatele financiare întregistrate în primul trimestru al acestui an, dezvăluind totodată planurile de investiții pe piața din România, unde are în plan dezvoltări noi de spații logistice, investițiile ridicându-se la 29 de milioane de euro, potrivit unui comunicat remis redacției.
Astfel, WDP a anunțat că finalizează în prezent achiziția de noi suprafețe în regiunea Bucureștiului, investiție care se ridică la o valoare de 10 milioane de euro, anunțând totodată finalizarea completă a parcurilor din Ștefăneștii de Jos și Dragomirești.
Compania belgiană a mai anunțat și faptul că a încheiat un acord de principiu pentru o nouă dezvoltare logistică, de 25.000 mp, în zona Transilvania, fără să indice destinația exactă a proiectului, a cărei valoare se ridică la 19 milioane de euro.
De asemenea, WDP a mai anunțat că, în primul trimestru al anului, a finalizat construcția unui depozit cu suprafață de 10.000 mp, pentru Decathlon, investiție ce s-a ridicat la o valoare de 5 milioane de euro.
Potrivit datelor din raportul financiar, pentru perioada 2019 - 2023, dezvoltatorul belgian dezvoltă în România proiecte logistice de 131 milioane euro, suprafața destinată închirierii depășind 202.000 mp. Printre beneficiarii spațiilor logistice se numără companii precum LPP, Profi, Rosti, Fedex, Eobuwie.