Într-un context mai degrabă delicat, vânzările din piața imobiliară tind să infirme previziunile pesimiste care proclamă căderea acestei piețe. Tot mai mulți dezvoltatori imobiliari, mai ales din segmentul premium, au raportat niveluri foarte bune ale vânzărilor pentru primele 3 luni ale anului.

Într-un context mai degrabă delicat, vânzările din piața imobiliară tind să infirme previziunile pesimiste care proclamă căderea acestei piețe. Tot mai mulți dezvoltatori imobiliari, mai ales din segmentul premium, au raportat niveluri foarte bune ale vânzărilor pentru primele 3 luni ale anului. Este și cazul Sopra Resort, dezvoltator cu mari investiții în sudul litoralului românesc, între care se disting Sopra Saturn și Sopra Jupiter, aflate deja în faze de execuție. În același timp, Sopra Neptun se află în faza de autorizare, iar Sopra Olimp, următorul proiect rezidențial, în faza de concept.

Am discutat cu Răzvan Popa, Head of Sales în cadrul Sopra Resort pentru că ne-am dorit să avem o opinie de la sursă despre ceea ce se întâmplă în piața imobiliară în actualul context al conflictului din Ucraina, dar și al îngrijorărilor generate de majorarea prețurilor la energie și materiale de construcții.

"Poate părea surprinzător, dar achizițiile imobiliare au o importantă componentă emoțională, iar apariția periodică a unor știri pesimiste influențează, probabil, decizia anumitor clienți de a face o achiziție în acest domeniu. Însă, de câțiva ani buni, la intervale aproape recurente, există câte o voce în piață care anunță, aparent avizat, căderea/blocarea pieței imobiliare.

Eu observ acest tip de abordare în media din 2018, iar piață nu mai pică. Realitatea este că, dincolo de emoții și poate unele interese, viabilitatea unei investiții are câteva coordonate economice clare. În ceea ce privește piață imobiliara din România, sunt câteva aspecte care nu pot fi contestate. În primul rând este o mare nevoie de locuințe care trebuie acoperită, și aici aș face o paranteză. Se dau mereu statistici în care ni se spune că în state mult mai avansate, un procentaj mic din populație deține proprietăți. Vă spun sincer că nu sunt de acord cu această abordare. Personal, nu m-aș vedea locuind cu familia și copiii într-o locuință închiriată în care proprietarul să intre și să îmi condiționeze orice modificare/amenajare.

Familia presupune stabilitate și, implicit, o locuință stabilă. Deci nevoia de locuințe există și este o nevoie actuală. Putem asista la acoperirea acestei nevoi într-un context demografic negativ, poate în 10 ani. Apoi, dacă vorbim de achiziția unui imobil ca investiție, trebuie să fim conștienți că românii sunt conservatori și, înainte de a cumpăra acțiuni la bursă sau criptomonede, vor cumpăra un imobil. Iar eu cred că este o decizie corectă pentru că un imobil înglobează în valoarea sa, o importantă componentă de manoperă, ceea ce face ca respectivul imobil să țină pasul peste generații cu nivelul salariilor și al inflației, fenomen ce nu se întâmplă în niciun alt caz. Randamentele în imobiliare nu sunt extraordinare, dar nu ele sunt importante, ci conservarea valorii, aspect ce nu poate fi contestat. Iar dacă discutăm despre investiții în zona de turism, unde locurile de cazare premium sunt greu de găsit, succesul este garantat.

Este adevărat ca pe fondul conflictului din Ucraina a existat un recul, dar departe de a se fi blocat piața. Exceptând proiectele rezidențiale din Constanța, unde și acolo vânzările au mers bine, doar din proiectele din sudul litoralului am încasat peste 4 milioane de Euro, cifră cu care suntem mulțumiți, deși este situată sub obiectivele noastre.

A existat o emoție în piață în lunile februarie și martie, dar lucrurile își revin pe un trend foarte bun. Pe fondul instabilității prețurilor, anul 2022 va depăși ca vânzări, atât anul 2021, cât și anul 2020, ani foarte buni pentru piața imobiliară. Aș face o mențiune totuși; fiind o perioadă complicată, clienții se vor orienta către proiectele premium, situate în locații premium, unde riscul de devalorizare este inexistent. Acest tip de proiecte vor cunoaște o dinamică puternic ascendentă a prețurilor de vânzare și vor gestiona ușor creșterile de prețuri la materiale.

Pe de altă parte, proiectele low-cost, situate la periferie sau în zone lipsite de interes, vor resimți o scădere a vânzărilor și va trebui să facă față creșterii costului materialelor. Aceste tipuri de proiecte vor avea provocări serioase, iar acolo va fi nevoie de o gestiune înțeleaptă și prudentă. De fiecare dată când pornim o dezvoltare imobiliară, ne gândim cu prioritate la nivelul de siguranță financiară pe termen lung. În raport cu acest criteriu, alegem doar locații privilegiate.

Opțiunea pentru sudul litoralului a venit după lungi analize în cadrul cărora am avut în vedere doar zone strategice precum zonele centrale din marile orașe, stațiunile premium de pe Valea Prahovei, litoralul, și chiar Delta Dunării. Trebuie să spun că din analizele noastre, cele mai sustenabile investiții au rezultat cele din Delta Dunării, dar acolo sunt chestiuni delicate legate de protecția mediului, aspecte pe care le înțelegem și cu care suntem întru totul de acord.

Așadar, nu ne-am dorit să ne plasăm într-un conflict etic între interesele legitime economice și frumusețea acelor locuri pe care vrem să le păstrăm așa cum sunt. La polul opus, în analizele noastre s-a situat nordul litoralului, puternic antropizat, cu potențial redus de creștere pe termen lung.

Am pariat pe sudul litoralului și ne felicităm pentru asta pentru că, dincolo de știri și opinii, realitatea se vede în primul rând în vânzări și suntem încântați de nivelul acestora. Prima investiție a fost în Saturn pentru că este o stațiune complet renovată, cu multe arii protejate. Conceptul nostru este unul mai complex și țintește crearea unui lanț perfect integrat pe structura proiectelor rezidențiale pe care le dezvoltăm.

Păstram un procent semnificativ din unitățile locative pe care le dezvoltăm, motiv pentru care suntem foarte interesați de ceea ce se întâmplă, atât în vecinătatea proiectelor noastre, cât și la nivelul întregii zone. Atât la Saturn, cât și la celelalte proiecte: Jupiter, Neptun și Olimp, avem poziții privilegiale și nu există posibilitatea ca în vecinătatea proiectelor noastre să mai fie dezvoltate alte proiecte.

Un alt factor important îl reprezintă viziunea autorităților, iar în sudul litoralului am constatat că s-a învățat lecția din Mamaia Nord și nu s-au mai făcut aceleași greșeli. În stațiunile din sud este imposibil din punct de vedere legal să se construiască supraaglomerat sau haotic și astfel, perspectivele de creștere sunt în favoarea stațiunilor din sud în mod categoric. Acesta este un fenomen știut deja la nivelul dezvoltatorilor și investitorilor care caută cu o oarecare frenezie terenuri în sudul litoralului.

Fiind ancorați în fenomen, știm că o bună parte dintre marii dezvoltatori naționali au achiziționat deja parcele de teren și pregătesc proiecte ample. Pentru clientul care face o achiziție astăzi nu este un lucru evident, dar noi, dezvoltatorii, știm că sudul litoralului a explodat pentru că găsim din ce în ce mai greu terenuri.”

Sezonul estival bate la ușă și rămâne de văzut ce preferințe de vacanță vor avea românii sezonul acesta. Este bine cunoscut faptul că șederile sunt mai lungi în sudul litoralului (5-9 zile față de 1-3 zile în nord), așa că noile dezvoltări imobiliare vor fi cu siguranță în atenția celor care ajung în perioada următoare să se relaxeze la malul Mării Negre.

Sursa foto: Sopra Resort

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.
Setari Cookie-uri