De când a preluat Twitter, problemele parcă nu se mai opresc pentru cel mai bogat om al planetei, care a pierdut 200 de miliarde de dolari în ultima perioadă.

Proprietarul clădirii în care se află unul dintre sediile Twitter din San Francisco a dat compania în judecată pentru neplata chiriei, scrie Wall Street Journal. Columbia Reit-650 California, firma care deține imobilul, acuză gigantul tech că are restanțe de 136.260 de dolari și s-a adresat justiției ca să-și recupereze paguba.

Proprietarul afirmă că încă de la mijlocul lui decembrie a avertizat Twitter că a întârziat cu chiria, dar compania lui Musk nu a făcut nimic. În ultimele săptămâni, și alte firme au dat Twitter în judecată tot pentru restanțe la plată.

Se pare că aceste probleme nu sunt întâmplătoare, ci fac parte din strategia de reducere a costurilor introdusă de Elon Musk. Axios scrie că, de când acesta a preluat compania, în octombrie, Twitter nu a mai plătit chiria pentru sediile sale. Mai mult, cei care se ocupau de relația cu proprietarii au fost concediați, iar păgubiții nu știu cui să se adreseze și vor cere în instanță evacuarea gigantului social media.

Twitter nu a reacționat la aceste acuzații, dat fiind că și departamentul de comunicare a fost concediat.

Sursa foto: kovop58 / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri