14 Iunie 2023

reConstruct Forum 2023: Oana Bădărău, PeliPartners: Nu a blamat nimeni suspendarea PUZ-urilor, problema e că nu s-a pus nimic în loc



Suspendarea PUZ-urilor ține dezvoltarea Bucureștiului în loc de doi ani, atât de partea investitorilor privați, dar și de partea autorităților publice în anumite cazuri, iar principala problemă nu a fost suspendarea lor, ci faptul că nu a fost urmată și de oferirea unei soluții rapide care să permită dezvoltarea în interiorul orașului, este de părere Oana Bădărău, avocat în cadrul casei de avocatură PeliPartners.

Potrivit partenerului și coordonatorului practicii de Drept Imobiliar din cadrul casei de avocatură amintite, deciziile instanțelor de valida suspendarea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) au venit pentru că acestea aveau probleme, dar nu aceasta a fost cea mai mare problemă pe care actorii din piața imobiliară au acuzat-o.

„Este o dezbatere care poate fi foarte lungă, dar lumea nu a blamat suspendarea PUZ-urilor. Instanțele au concluzionat că PUZ-urile au fost ilegale, chiar dacă în unele cazuri încă nu s-au dat deciziile definitive. Cel mai probabil că și în cazul celorlalte se va ajunge la o decizie definitivă într-un fel sau altul. Dar ceea ce blamează piața nu este că s-au suspendat PUZ-urile, ci pentru că nu s-a oferit o alternativă”, a declarat Oana Bădărău, în cadrul conferinței reConstruct Forum 2023, organizate de Wall-Street.ro și Start-up.ro.

Prezent la eveniment, viceprimarul general al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a spus că nu era nicio surpriză pentru nimeni că PUZ-urile aveau să fie suspendate, ținând cont de discursul primarului general actual la Bucureștiului, Nicușor Dan, încă din campania electorală, dar și dinainte de aceasta.

„Domnul primar a spus de dinainte să vină la Primărie că va bloca urbanismul din București. Așa că nu știu de ce a fost o surpriză pentru unii că PUZ-urile au fost suspendate. A fost o promisiune clară a domnului primar”, a declarat Stelian Bujduveanu.

(Foto: Wall-Street.ro / Ovidiu Udrescu)

În replică, Oana Bădărău a afirmat că nu consideră inițiativa primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, de a veni la conducerea orașului cu planul de a modifica regulile de urbanism ale orașului, fiind de acord că dezvoltarea orașului nu fost una bună, dar că trebuie să vină și cu soluții.

Poate că domnul primar a candidat cu o platformă prin care a spus că PUZ-urile nu sunt în regulă, că spațiile verzi au fost distruse, că infrastructura nu a fost dezvoltată corespunzător, dar haideți să punem ceva în loc. Hai să venit cu o soluție, să venim cu alte PUZ-uri”, a atras atenția avocatul cu experiență în Dreptul Imobiliar din cadrul PeliPartners.

Potrivit situației actuale, deblocarea urbanismului la nivelul întregului oraș nu se va întâmpla prea curând, timpul scurt până la alegeri făcând imposibilă rezolvarea acestei probleme până la finele mandatului lui Nicușor Dan, chiar dacă acesta promisese inițial că noul PUG va fi finalizat până la finele lui 2023.

Conferința reConstruct Forum 2023 - State of Real Estate - Build for the Future este organizată de Wall-Street.ro și Start-up.ro și este susținută de partenerii noștri: One United Properties, Bog'Art, Genesis Property, Liebrecht & wooD, nhood, Elco Heating Solutions, Autonom și imod Flowers.



Citeste si