Prețurile apartamentelor din România vor continua să crească, iar locuințele din București ar putea să fie scoase la vânzare, în câțiva ani, cu 5.000 euro/mp, este de părere Cătălin Priscorniță, CEO Blitz.
Potrivit acestuia, românii vor cumpăra locuințe tot mai scumpe în anii ce urmează și există două scenarii la care ne putem aștepta
- fie la o majorare graduală anuală cu o cifră a prețurilor,
- fie la o creștere accelerată, de două cifre.
Acesta spune însă că, „doar autoritățile locale pot influența această evoluție”.
“Primăriile trebuie să dea drumul la toate proiectele acestea care stau în tergiversare de 8-15 ani, PUZ-uri și PUG-uri în derulare care nu se mai termină. Prin această infuzie de proprietăți în piață vine și corecția pentru că randamentele sunt foarte mari în imobiliare comparativ cu Europa. Investitorii și dezvoltatorii fac bani foarte frumoși”, a explicat Priscorniță, în cadrul evenimentului Imobiliare.ro HUB.
Prețurile din București și Cluj-Napoca ar putea ajunge la nivelul record în următorii ani
În aceste condiții, acesta anticipează un nivel și mai mare al prețurilor în Cluj-Napoca, în pofida scumpirilor din capitala țării.
“Eu văd, prin 2030, în varianta optimistă cu accelerare, un preț de peste 6.000 de euro în Cluj și de 5.000 euro pe București. Oricum, va fi o creștere sănătoasă pentru că este sustenabilitate. Această diferență între nou și vechi se va accentua în următorii ani. Își vor avea locul în piața din România și proiectele de tip boutique și medii și mari pentru că fiecare proiect are consumatorii lui”, a mai menționat el.
În opinia sa, deficitul bugetar poate fi acoperit prin stimularea sectorului de real estate.
“Dacă aș fi pentru o zi președinte, aș pune un premier gospodar care să își dorească să dinamizeze cât mai mult această industrie care este atât de conectată cu alte sectoare pe verticală și orizontală și astfel să ieșim din deficit. De aici se poate rezolva rapid problema aceasta de țară. Să creștem PIB-ul țării prin accelerația pe zona de imobiliare pentru că este un vector de dezvoltare foarte puternic”, a conchis el.
În prezent, prețurile medii pentru apartamentele din Cluj-Napoca se apropie de pragul de 3.200 euro/mp, în timp ce în București, media se era undeva la 2.170 de euro/mp.