Consiliul de Administraţie al Romarm va aproba joi investiţiile necesare pentru a începe producţia de măşti sanitare, a declarat, miercuri seara, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

"Mâine se va aproba în Consiliul de Administraţie (al Romarm - n. r.) investiţiile pentru măşti, în prima etapă. Combinezoanele sunt în a doua etapă. Îşi va comanda echipamentele şi materialul şi eu cred că în câteva săptămâni va porni producţia de măşti. Este foarte important ca Romarm să aibă în rezerva strategică de produse aceste materiale esenţiale pentru că Romarm este o industrie strategică, este o industrie de apărare şi, până la urmă, este vorba şi de apărarea civilă a populaţiei", a spus Popescu, la Realitatea Plus.

Pe de altă parte, acesta şi-a exprimat convingerea că toate companiile aflate în dificultate la finalizarea crizei care vor dori să repornească activitatea vor fi ajutate de stat.

"Sunt convins că absolut toate companiile care vor fi în dificultate la data finalizării crizei şi vor dori să repornească vor fi ajutate de statul român şi eu, Ministerul Economiei, şi Ministerul de Finanţe ne vom implica să repornim economia, cu companii româneşti, evident", a precizat ministrul.

În urmă cu două zile, Virgil Popescu a anunţat că Romarm a primit aprobare pentru producţia de echipamente sanitare, de măşti şi combinezoane, astfel încât să rămână în producţia strategică a României.

Citeste si:
Romarm a primit 3 milioane de euro de la stat
Romarm a primit de la stat 3...

"Am avut o discuţie cu directorul de la Romarm şi i-am dat undă verde pentru a face o linie de producţie de echipamente sanitare, de măşti, combinezoane în Romarm, ca să rămână în producţia strategică a României", a afirmat ministrul la Digi 24.

Sursa foto: By ToKa74 / Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Citește și
Apple a conceput măşti pentru cadrele medicale; va produce 1 milion pe săptămână
Setari Cookie-uri