Spitalul Clinic de Nefrologie “Dr. Carol Davila” a început de miercuri să primească pacienți dializați, infectați cu coronavirus. Personalul se teme de șansele mari de îmbolnăvire ale medicilor, asistentelor și infirmierelor, reclamând că nu există costume speciale de protecție și că angajații primesc doar o singură mască pe zi.

”La Spitalul Carol Davila au fost aduși pacienți în izolete, dar personalul umblă peste tot, nu e nici o regulă. Clădirea nouă a fost amenajată pentru primirea lor. La ședința de astăzi a fost informat personalul cum să se echipeze, pentru că nu se vor face excepții, toți vor intra la ei. Li s-a spus să se echipeze cu halat de unică folosință, cel verde pentru vizite, două perechi de mănuși, ochelari și mască normală. Cum poate fi personalul protejat așa, mai ales că se acordă o singură mască pe zi”, au declarat pentru wall-street.ro surse din apropierea personalului.

Aia e o pelerină de doi lei, la ce ajută? Cei de pe Salvare sunt echipați din cap până în picioare și tot s-au îmbolnăvit. Cum s-au infectat cei de la Gerota și de la Suceava, așa se va infecta și personalul din Carol Davila.

Angajații nu vor să fugă de responsabilitate, dar vor să aibă echipamente. Dacă toți ar fugi, cine ar mai avea grijă de bolnavi? Sunt de acord să te duci sa lupți, dar nu cu mâinile goale”, au adăugat sursele.

Contactați de wall-street.ro, cei de la Carol Davila au susținut că ”avem cam ce ne trebuie”.

”S-au luat măsuri pentru personal, avem cam ce ne trebuie, dar situația rămâne foarte severă, din cauza specificului, pentru că această categorie de bolnavi sunt cei mai vulnerabili (dializații - n.red), cei mai expuși, ceea ce expune și spitalul în sine. A fost situația asta la început (lipsa dotărilor - n.red), însă au venit totuși și există în momentul de față, nu asta este problema, ci expunerea în sine”, a explicat un medic de la Carol Davila.

El a arătat că spitalul este practic închis, pregătit exclusiv pentru pacienții cu coronavirus și lucrează cu jumătate din personal.

Atâta timp cât saloanele sunt goale, am convenit să avem două eșaloane de angajați, dacă pică primul eșalon, să aibe cine să îi schimbe.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri