Companiile din ADEM ar putea aduce în România 10.000 de cutii de Euthyrox în următoarele două săptămâni

Companiile din Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) au demarat deja procedurile legale de autorizarea importului paralel al medicamentului Euthyrox (cu substanța activă levotiroxina sodică) în România și au posibilitatea de a aduce în țară circa 10.000 de cutii în următoarele două săptămâni, cantități care pot fi suplimentate și ulterior, în funcție de nevoie.

Inițiativa ADEM are loc în contextul în care România se confruntă cu stocuri deficitare de medicamente care nu sunt legate de criza COVID-19, iar pacienții români încep să fie extrem de afectați.

”Companiile din Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) își arată disponibilitatea pentru importul paralel de produse precum Euthyrox 100 μg sau / și a oricărui alt medicament cu stocuri insuficiente în farmacii (lipsuri raportate de către farmaciști și pacienți pe canalele media / rețelele de socializare sau de către Ministerul Sănătății prin intermediul sistemului național de alertă / raportare electronică) din alte țări ale UE imediat”, se precizează într-un comunicat de presă.

Vezi și: Expert european: Importul paralel poate rezolva criza de medicamente, devenind astfel un motor care ajuta pacientii romani

În acest moment, companiile membre ADEM au demarat deja procedurile legale de autorizare a importului paralel a medicamentului Euthyrox 100 μg având ca substanță activă levotiroxina sodică, în vederea atenuării deficitelor sesizate public în ultima perioadă de către pacienți și farmaciști.

Citeste si:
Chiriţoiu: Cantităţi suplimentare de Euthyrox vor sosi în România
Chiriţoiu: Cantităţi...

Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente are posibilitatea de a aduce în țară prin import paralel circa 10.000 de cutii în următoarele două săptămâni, cantități care pot fi suplimentate și ulterior, în funcție de nevoie.

În ultimii ani, ADEM a adus în atenția publică de mai multe ori posibilitățile oferite de importurile paralele de medicamente. Până în prezent, răspunsul a vizat crearea unui importator acceptat de stat - care poate fi considerat un prim pas. Cu toate acestea, Asociația încurajează cu tărie ca România să facă acum al doilea pas și să stabilească un cadru funcțional corespunzător pentru importurile paralele de medicamente - atât pentru autorizațiile de import paralel, cât și pentru importurile de urgență ale tuturor distribuitorilor angro eligibili.

”Acest lucru ar putea ajuta la asigurarea sustenabilității pe termen lung a asistenței medicale românești, așa cum s-a întâmplat în mai multe alte state membre ale UE. Suntem în măsură de a pune la dispoziția autorităților cele mai bune practici din întreaga UE, în acest context”, arată sursa citată.

Distribuția paralelă pe piața internă a UE este una de reciprocitate, amintește ADEM. Fără exporturi, nu vor exista importuri.

Citeste si:
Euthyrox, din nou pe stoc în farmaciile din Capitală. Vezi aici...
Medicamentul Euthyrox, din...

”În acest context, reamintim că independent de situația actuală cauzată de coronavirus, notificăm către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale fiecare cutie de medicament pe care intenționăm să o exportăm. Astfel, autoritățile naționale competente supraveghează complet ceea ce poate fi exportat și pot ridica obiecții cu privire la acest lucru, dacă este justificat, pentru a evita orice lipsă. Aceasta poate fi în continuare o abordare echilibrată, ce poate însemna o solidaritate deplină, în timp ce pacienții români sunt protejați”, susțin reprezentanții ADEM.

Potrivit ADEM, peste 50% din importurile paralele ale UE provin din cele 12 țări membre cu cel mai mare nivel al PIB pe locuitor.

“În același timp, importurile paralele cresc în țările Europei de Est și de Sud. Ca exemplu, Polonia este acum a șasea piață de importuri din UE, iar Bulgaria are un sector de importuri paralele viabile din punct de vedere comercial”, mai arată asociația.

ADEM este membră a asociației Europene EAEPC (European Association of Euro-Pharmaceutical Companies) din 2016 si reunește până în prezent șase companii membre. La nivel European, EAEPC înglobează peste 80 de companii din 23 de țări aparținând Spațiului Economic European (SEE).

Citeste si:
Donație de 5.000 de cutii de Eutirox 100 mcg
5.000 de cutii de Eutirox 100...

Misiunea ADEM este de a proteja libera circulație a medicamentelor, precum și de a contracara orice încercare de a limita libertatea de alegere a consumatorului prin intermediul modelelor de tranzacționare. ADEM consideră că liberul schimb va conduce la îmbunătățirea standardelor de sănătate prin furnizarea de medicamente inovatoare la costuri mai mici, astfel beneficiind sistemele legale de sănătate, alți plătitori de terță parte, publicul atât ca pacienți și contribuabili, precum și asistarea UE pentru atingerea obiectivului unei piețe unice interne.

Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri