Premierul Ludovic Orban a declarat că atunci când va fi necesar se va lua decizia de a carantina orice comunitate locală unde există o răspândire amplă a noului coronavirus.

"E o procedură de carantină pe baza evaluării făcute de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu avizul INSP. Prin ordinul comandantului acţiunii, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, se poate hotărî carantinarea unei localităţi, a unui sat, a unei comune, a unui cartier, a unei zone sau se poate şi a unei regiuni, dacă este vorba de o răspândire foarte mare a virusului. (...) Când va fi necesar, vom lua decizia de a carantina orice comunitate locală unde există o răspândire amplă a virusului, în primul rând ca să protejăm zonele învecinate şi în al doilea rând să luăm măsurile în rândul comunităţii locale pentru a stopa răspândirea virusului", a afirmat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Premierul a adăugat că obiectivul Guvernului este acela de reduce răspândirea virusului, numărul de îmbolnăviri zilnice şi numărul de cazuri active.

"Am făcut o mobilizare fără precedent a instituţiilor de control. Practic, suntem într-o acţiune constantă, sigur, direcţionată strategic în special pe zonele în care există activităţi cu risc epidemiologic mare, tocmai pentru a-i apăra pe cei corecţi, pe cei care-şi apără sănătatea de cei care nu respectă legea şi regulile", a spus Orban.

Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri