Medicul Virgil Musta consideră că școlile pot fi redeschise, dacă sunt luate măsuri care să-i protejeze pe copii și pe profesori. Copiii care au alte boli și cei care au părinți cu comorbidități și care riscă să facă o formă gravă, dacă sunt infectați cu COVID-19, ar trebui să facă școala online, notează Digi24.ro.

„Ce este mai important, să ținem sub control pandemia și copiii să nu beneficieze de educație sau, totuși, să căutăm o cale de mijloc? Cred că această cale de mijloc este calea optimă. Trebuie să începem școala, trebuie să dăm o educație copiilor”, a explicat Virgil Musta.

Începerea anului școlar trebuie să fie făcută cu reguli strice și, în primul rând, cu protejarea copiilor care sunt bolnavi sau care au părinți, bunici cu comorbidități care pot face forme severe, a spus medicul.

„Aceasta este cheia. Dacă reușim acest lucru, vom putea începe școala. Orice activitate se poate desfășura dacă știm foarte bine să evaluăm riscurile și să luăm măsurile necesare”, a adăugat el.

Medicul nu crede că purtarea măștii poate fi impusă copiilor la școală.

„Este dificil și nu cred că putem pune copiii să poarte măști, pentru că nu le vor purta, ne amăgim. Dar probabil, acolo unde ei vor desfășura activități comune, unde nu se poate păstra distanțarea socială, va trebui, pentru 5, 10, 15 minute să poarte măști, atât ei, cât și dascălii”, a spus Virgil Musta.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri