Un focar de Covid a fost înregistrat la DSP Prahova, unde 7 dintre cei 31 de angajați au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus, a anunțat Prefectura Prahova, scrie dcnews.ro.

Un focar de Covid a fost înregistrat la DSP Prahova, unde 7 dintre cei 31 de angajați au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus, a anunțat Prefectura Prahova.

Conform raportării DSP, primul caz a fost la o asistentă detașată de la ASSC Ploiești, a transmis Prefectura. După aflarea rezultatului, s-a făcut dezinfecția spațiului de lucru, s-a întocmit o listă de contacți și au fost testați 14 dintre ei.

„Dintre aceștia, șase au avut rezultate pozitive, patru fiind la personalul detașat de la ASSC Ploiești și care avea activitate la call-center, iar celelalte două persoane sunt din rândul personalului DSP și aveau activități de instruire și supraveghere în departamentul amintit”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Activitatea de la call-center-ul DSP Prahova este în acest moment redusă, dar urmează să fie reorganizată, a mai transmis Prefectura Prahova. Un alt focar de COVID-19 a fost identificat de epidemiologii din județul Prahova, la Băicoi, 22 din cei 52 de beneficiari ai centrului medico-social destinat îngrijirii persoanelor adulte din localitate fiind testați pozitiv. De asemenea, un alt focar este activ la Centrul rezidențial pentru vârstnici din Breaza, unde sunt aproape 60 de cazuri pozitive.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri