Raport COVID-19 în România: 80,7% din totalul deceselor, la persoane de peste 60 de ani

Aproape 34% din totalul cazurilor de coronavirus din săptămâna 7 - 13 septembrie s-au înregistrat în Bucureşti, Iaşi, Prahova, Bihor şi Braşov, informează, marţi, Institutul Naţional de Sănătate Publică.

''În săptămâna 7 - 13 septembrie, 33,7% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Iaşi, Prahova, Bihor şi Braşov'', precizează INSP, în raportul săptămânal de supraveghere, bazat pe datele raportate până pe 13 septembrie, conform Agerpres.ro.

Potrivit INSP, 34,7% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bihor, Prahova, Bucureşti, Braşov şi Brăila.

În opt judeţe şi în municipiul Bucureşti se înregistrează o rată de incidenţă cumulată peste 100 de cazuri la 100.000 locuitori.

INSP adaugă că se înregistrează un trend ascendent al infectărilor cu SARS-CoV-2 în 12 judeţe - Alba, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman.

Sursa citată mai arată unul din 22 de cazuri totale de COVID-19 a fost înregistrat la personal medical. 80,7% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59,8% - la bărbaţi.

Conform INSP, 95% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată. Ca boli asociate, cei mai mulţi aveau afecţiuni cardiovasculare, diabet sau afecţiuni neurologice. Printre comorbidităţi se mai numără afecţiuni renale, obezitate, afecţiuni pulmonare, neoplasm.

Sursa foto: Cryptographer/shutterstock.com
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri