Peste 30% din totalul cazurilor de COVID-19 s-au înregistrat, săptămâna trecută, în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timiş şi Suceava, informează marţi Institutul Naţional de Sănătate Publică, potrivit Agerpres.

''În săptămâna 14 - 20 septembrie, 32,8% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timiş şi Suceava'', precizează INSP, în raportul săptămânal de supraveghere, bazat pe datele raportate până pe 20 septembrie.

INSP arată că 32% din totalul deceselor din cauza noului coronavirus au fost înregistrate, în aceeaşi perioadă, în Bucureşti, Maramureş, Bihor, Hunedoara şi Prahova.

În 11 judeţe şi municipiul Bucureşti se înregistrează o rată de incidenţă cumulată peste 100 de cazuri la suta de mii de locuitori.

În 15 judeţe există un trend ascendent în ceea ce priveşte noul coronavirus - Alba, Botoşani, Cluj, Covasna, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea şi Vâlcea.

Potrivit INSP, 1 din 23 de cazuri totale de coronavirus a fost înregistrat la personal medical.

Totodată, 80,7% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59,8% - la bărbaţi.

95% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată, cum ar fi afecţiuni cardiovasculare, diabet, afecţiuni neurologice, renale, obezitate, afecţiuni pulmonare, neoplasm.

În ceea ce priveşte numărul de focare înregistrate săptămâna trecută (208 în total), 44 au fost în unităţi medico-sanitare, 38 - în centre rezidenţiale pentru copii sau vârstnici, 38 - familiale, 33 - în unităţi de producţie, 18 - la operatori economici, 15 - în instituţii publice, 13 - învăţământ, 3 - teatru/operă, 2 - club sportiv, 2 - Horeca, 2 - comunitar.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri