Scăderea de astăzi, 19 septembrie, cred că este una ușor falsă pentru că noi depindem de numărul de teste efectuate. La jumătatea lunii octombrie ne așteptăm la 1.800-2.000 de cazuri pe zi, a precizat Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara.

”Spitalul nostru (Victor Babeș Timișoara n.r.) este plin de câteva zile, încep să se umple și spitalele suport. Noi ne bazăm pe a doua unitate mobilă de terapie intensivă în care am început să internăm pacienți de câteva zile”, a precizat Cristian Oancea într-o intervenție la Digi24.ro.

Managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara consideră că în cazul în care nu vom avea un vaccin cât mai curând, este posibil să avem o iarnă și o primăvară foarte grea și va trebui să ne obișnuim să trăim cu virusul.

”Nu știm în acest moment cum ne va afecta deschiderea școlilor. Putem vedea acest lucru pe la jumătatea lunii octombrie. Problemele noastre derivă din faptul că elevii sunt așteptați de părinți și bunici la poarta școlii fără a fi respectate regulile sanitare. La jumătatea lunii octombrie vom vedea dacă urmează un val doi sau vom avea în continuare această stare de platou”, adaugă reprezentantul Spitalului Victor Babeș din Timișoara.

Numărul cazurilor de coronavirus din România a urcat la 111.550, după raportarea a 1.333 de cazuri noi, în urma a 23.030 de teste, potrivit datelor furnizate sâmbătă, 19 septembrie, de Grupul de Comunicare Strategică. 89.119 de pacienți au fost declarați vindecați.

Citeste si:
Valul trei al pandemiei va fi în februarie-martie 2021
Secretarul general al...
Sursa foto: Shutterstock.com

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri