Grupul nipon Fujifilm a anunţat că medicamentul său Avigan, deja autorizat pentru forme severe de gripă, a permis o reducere "semnificativă din punct de vedere statistic" a timpului de vindecare pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, informează AFP.

Pentru cei 156 de pacienţi incluşi într-un studiu clinic de fază III desfăşurat în Japonia, durata medie de convalescenţă a fost de 11,9 zile în rândul celor trataţi cu Avigan şi de 14,7 zile pentru cei din grupul care au primit un placebo, au detaliat într-un comunicat reprezentanţii companiei japoneze, scrie Agerpres.

În cadrul acestui studiu, sfârşitul convalescenţei a fost definit drept momentul în care noul coronavirus nu mai era detectat prin intermediul testelor PCR, însoţit de o scădere a simptomelor (determinată prin valori de temperatură, saturaţie de oxigen, imagistică pulmonară).

Studiul clinic s-a concentrat pe pacienţi diagnosticaţi cu forme non-severe de pneumonie, asociate maladiei COVID-19.

Demarat în martie şi între timp finalizat, studiul clinic nu a evidenţiat noi riscuri de sănătate asociate administrării de Avigan, au precizat reprezentanţii companiei Fujifilm.

Grupul nipon va realiza de acum "o analiză detaliată a datelor" obţinute prin acest studiu şi prevede să depună "încă din luna octombrie" o cerere de autorizare comercială a medicamentului în Japonia care să includă menţiunea că acesta poate fi utilizat contra noului coronavirus.

Medicamentul cu administrare orală Avigan (favipiravir) este autorizat din 2014 în Japonia, însă doar pentru a trata cazurile severe de gripă împotriva cărora medicamentele standard s-au dovedit a fi ineficiente.

Avigan este contraindicat pentru femeile însărcinate, întrucât studii realizate pe animale au dezvăluit că el afectează dezvoltarea fetusului.

Guvernul japonez, care a mizat foarte mult pe acest medicament în ultimele luni, a cerut companiei Fujifilm să îşi crească producţia şi a propus să furnizeze loturi gratuite mai multor ţări care doresc să îl folosească.

Japonia a aprobat deja în luna mai tratamentul Veklury (remdesivir) dezvoltat de compania americană Gilead şi şi-a asigurat totodată în ultimele luni livrări de sute de milioane de doze cu diverse vaccinuri dezvoltate pe plan mondial împotriva maladiei COVID-19.

Sursa foto: Savanevich Viktar / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri