Scenariul sumbru | Medic Terapie Intensivă: Vom depăși 4.000 de cazuri pe zi săptămâna aceasta

România se apropie vehement de 160.000 de cazuri de coronavirus, cu o presiune foarte mare pe sistemul medical. Cu mai mult de jumătate din capacitatea paturilor din ATI ocupată, România ridică steagul alb în fața amenințării COVID-19. Însă ”a te face mic și a tremura” nu va salva România, cu atât mai mult cu cât medicii avertizează că scenariul sumbru, de 4.000 de cazuri pe zi, e mai aproape decât ne-am fi așteptat.

”Vom depăși 4.000 de cazuri pe zi săptămâna aceasta”, a declarat dr. Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul de Urgență Floreasca, pentru wall-street.ro.

Medicul insistă asupra unei creșteri explozive în România, dat fiind faptul că ne confruntăm cu o transmitere intracomunitară accentuată, scăpată de sub control. În acest sens, medicul menționează că presiunea asupra sistemului medical din România este una foarte mare, mai ales, în București, unde au fost raportate peste 500 de cazuri pe zi, încă de săptămâna trecută (6.179, în ultimele 14 zile).

”Este o presiune foarte mare în spitale la nivelul evaluării pacienților infectați, cu precădere asupra celor simptomatici, care trebuie internați”, spune dr. Țincu.

Mortalitatea pacienților internați în ATI este între 50 și 80%, acesta este și motivul pentru care numărul deceselor rămâne ridicat.

Citeste si:
Masca și carantinarea ne afectează imunitatea? E imunitatea de...
#DeFaker | Masca și...

De asemenea, singurul motiv pe care medicul îl invocă pentru stadiul avansat în care se află pandemia de Coronavirus în România este nerespectarea regulilor de protecție.

”Regulile nu sunt respectate, sunt organizate petreceri sau cumetrii, unde regulile sunt, în mod evident, ignorate”, a explicat dr. Radu Țincu.

Alte spitale suport-COVID

În încercarea de a dovedi presiunea mare pusă pe sistemul medical, medicul a vorbit despre transformarea altor unități medicale în spitale COVID-19.

”Avem deja exemple certe, de transformare a altor spitale în unități suport COVID-19, dovadă că presiunea pe sistemul medical este din ce în ce mai greu de suportat. Colentina redevine spital COVID, Spitalul Witting îl urmează, dar și Spitalul Județean Ilfov”, a adăugat dr. Țincu.

Citeste si:
Coronavirus 11 aprilie | Județele cu cea mai mare rată de incidență
Coronavirus 11 aprilie |...

Medicul anticipează și soluțiile pentru cele 4.000 de cazuri pe zi, cu atât mai mult cu cât situația la ATI nu va mai putea fi controlată în unitățile deja existente.

”4.000 de cazuri pe zi, cu 5% dintre aceștia care ajung în ATI, în mod cert, capacitatea spitalelor COVID va fi depășită. Avem două soluții, una are loc deja și anume, transformarea altor spitale în unități suport COVID. Iar cea de-a doua soluție, practicată și în Occident la debutul pandemiei, este ca toate spitalele să primească pacienți COVID”, a mai spus medicul.

Masca, obligatorie peste tot

O măsură des discutată în ultima vreme, dar și una practicată de marile orașe europene este purtarea măștii de protecție peste tot, inclusiv în spațiile în aer liber, neaglomerate. Va ajuta și în România?

”Cu siguranță, da. Măsura este una foarte eficientă pentru limitarea răspândirii coronavirusului, însă trebuie să fim conștienți că nu este singura măsură de protecție. Masca, împreună cu celelalte norme de igienă reprezintă arma împotriva virusului”, a explicat medicul de Terapie Intensivă.

Citeste si:
Medic primar ATI: România este într-o situație mai bună decât...
Medic primar ATI, despre...

Nu în ultimul rând, acesta a adăugat faptul că este dovedit științific și medical că masca, distanțarea fizică și timpul ne ajută să evităm infectarea.

Cu cât stăm mai mult timp înconjurați de oameni și nu evităm aglomerațiile, ne expunem unei cantități foarte mari de virus, ce poate genera forme severe ale bolii”, a conchis medicul.

Până astăzi, 12 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 157.352 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.069 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Sursa foto: Shutterstock.com
Despre autor

Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri