Bucureștiul a depășit rata de incidență de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, evoluție ce ar putea să ducă la impunerea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice. Vă prezentăm în materialul de mai jos cum arată rata de incidență în celelalte județe din România și ce restricții ar urma să fie impuse după depășirea acestui prag.

UPDATE: Gheorghe Cojanu, prefectul Capitalei, a declarat în urmă cu puțin timp că nu are în vedere convocarea Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență în această zi.

„Nu. În legislație scrie că în 48 de ore comitetele pentru situații de urgentă județene și cel municipal se întrunesc după depășirea unei rate de 3. Deci, dacă astăzi s-a anunțat, 48 de ore înseamnă luni și marți. 3,02 e foarte puțin depășit ca să panicăm lumea. O să vedem, mai ales că rata după care ne orientăm noi este cea comunicată lunea. În fiecare luni e comunicată rata aferentă celor 14 zile anterioare”, a declarat Gheorghe Cojanu, pentru Edupedu.ro.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.920 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Numărul de teste realizate pentru această raportare s-a ridicat la 19.507.

Autoritățile au precizat în momentul prelungirii stării de alertă că în momentul depășirii pragului de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, masca ar putea deveni obligatorie în momentul în care cetățenii părăsesc locuința. De asemenea, toate școlile ar urma să intre în scenariul roșu, derulându-și cursurile exclusiv online, iar restaurantele ar trebui să își suspende activitatea în interiorul locațiilor.

Deciziile vor fi stabilite de către autorități și nu există în acest moment certitudinea că toate măsurile prezentate mai sus vor intra în vigoare zilele următoare.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor este următorul:

Sursa foto: Gustavo / Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri