Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, precizează că 22 de municipii și 15 orașe din România au trecut de pragul de 3 la rata de incidență a cazurilor de coronavirus la mia de locuitori.

Acesta a punctat faptul că o creștere a numărului de îmbolnăviri duce la o creștere a cifrei de pacienți în terapie intensivă și o presiune mai mare la nivelul sistemului sanitar.

În intervenția de la postul de televiziune Digi 24, el a explicat că 615 localități au incidență între 1,5 și 3 la mia de locuitori, printre acestea fiind 44 de municipii și 50 de orașe. În ceea ce privește localitățile cu o rată de incidență de peste 3 la mie, Arafat a declarat că 255 de localități se încadrează în acest scenariu, printre acestea aflându-se și 22 de municipii și 15 orase, enumerând municipii precum București, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Bacău, Reșița, Sfântu Gheorghe, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Zalău, Alexandria, Râmnicu Vâlcea.

„Sperăm că măsurile care s-au luat recent, dacă sunt respectate, să ducă la sistarea creșterii, cel puțin să ne oprim la un platou, dacă nu putem să mergem către o curbă descendentă, dar asta înseamnă că o perioadă o să avem o presiune pe sistemul sanitar, pentru că 3.000 - 4.000 și ceva de cazuri pe zi înseamnă un număr important de cazuri la terapie intensivă”, a declarat Arafat.

Retail jobs Sursa foto: Guvernul Romaniei / Facebook
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri