Vânzătorii de vise: Cum reușesc conspiraționiștii să facă bani din disperarea bolnavilor din România

Un grup de Facebook promite leacuri miraculoase pentru o boală de piele care afectează 20% dintre copii și între 5 și 10% din adolescenții și adulții din Europa și România. În spatele lui se află un economist și un medic pediatru care promit că știu cum să vindece această maladie. Totuși, nu gratis: ei vând o carte la prețul de 100 de lei, carte care, susțin aceștia, are concepte de „medicină” holistică, mai exact credința că bolile pot fi vindecate cu iubire și cu echilibru spiritual. Pe cât de frumos sună, aceste lucruri nu sunt dovedite științific și răspândirea lor ca fiind adevăruri absolute nu este altceva decât înșelătorie.

Boala care te nu te ucide, dar te poate face să îți dorești sfârșitul

Boala despre care este vorba este dermatita atopică, o boală de piele, imunologică și cronică care de multe ori apare împreună cu astmul. Pacienții care suferă de această boală încep să observe primele simptome încă din copilărie.

Boala se manifestă sub formă de piele uscată și răni care încep să-ți apară pe corp. Treptat, pacienții încep să fie obosiți constant și, încet, încet, apare cel mai comun simptom - mâncărimile. Acestea sunt atât de grave încât îi împiedică pe suferinzi să se odihnească, le scade încrederea de sine, îi transformă în persoane foarte iritate și demotivate. Statisticile arată că, în medie, 25% dintre elevii care suferă de dermatită atopică lipsesc de la școală mai mult de 10 zile pe an doar din cauza simptomelor.

Sursa foto: Shutterstock / Una dintre manifestările dermatitei atopice

Citeste si:
2.000 de studenți voluntari îi vor ajuta pe medicii din prima linie
2.000 de studenți voluntari...

Psihologul Elena Marinescu explică faptul că boala poate avea un impact puternic asupra pacienților.

Dermatita atopică nu este o boală care te ucide, dar te poate face să îți dorești sfârșitul. Aceasta explică faptul că boala îi poate face pe pacienți să sufere de depresie, iar atunci riscul de suicid devine foarte mare.

Boala provoacă dureri foarte puternice, insomnii și infecții, te afectează la nivel emoțional și personal, și nu mai puțin de un sfert din copiii din Europa sunt diagnosticați cu dermatită atopică.

Promisiunile făcute de cei care încearcă să-și vândă serviciile de pseudo-medicină

Cei din spatele grupului de Facebook în care s-au adunat peste 45.000 de persoane interesate de cum să trateze dermatita atopică și alergiile alimentare promit că ei pot vindeca natural boala, cu toate că experții explică faptul că acest lucru nu este posibil și nu a fost dovedit până acum.

Citeste si:
Caz unic în Ungaria: Au prea multe ventilatoare pentru pacienții cu...
Caz unic în Ungaria: Nu știu...

De fapt, se folosesc de acest grup de Facebook, unde părinții copiilor cu dermatită atopică încearcă să caute ajutor și susținere pentru a-și vinde - cu 100 de lei - cartea de pșeudoștiință, carte scrisă de un economist, Dumitru Bălan și de soția sa, doctor pediatru Ingrid Bălan și pentru a răspândi teorii ale conspirației despre COVID-19 și despre vaccinuri.

Conspirațiile despre COVID-19 și vaccinuri pe care le promovează

Cel mai activ propagandist de pe grup este Dumitru Bălan, conspiraționist încă din 2016 de când răspândea informații false despre periculozitatea vaccinurilor. De asemenea, în timpul pandemiei a organizat proteste împotriva purtării de măști și împotriva măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

Bălan este printre adepții teoriei conspirației care susține că pandemia de coronavirus este un plan pus la cale de o societate secretă care dorește să impună o nouă ordine mondială.

Citeste si:
Informații scoase din context, publicate de mai multe ziare din...
Informații scoase din...

Foto: Dumitru Bălan / Facebook / Dumitru Bălan la un protest împotriva purtării măștilor în școli.

În timpul în care nu răspândește teorii ale conspirației care încurajează oamenii să nu se protejeze împotriva COVID-19, Bălan pretinde că este tehnician nutriționist și oferă consiliere.

Răspândesc tratamente ineficiente și nu își asumă nicio responsabilitate

Chiar dacă ei își promovează cartea și serviciile drept unele universal valabile, care ajută și vindecă oamenii, spre deosebire de medicina tradițională, chiar pe site-ul lor iau măsuri pentru a se scuti de orice responsabilitate legală. Și fac asta prin afișarea unui disclaimer:

„Recomandările şi informaţiile regăsite pe www.vindecadai.ro au un scop informativ şi educaţional, neputând substitui consultul medical direct şi nici diagnosticul stabilit în urma investigaţiilor şi analizelor medicale. Cititorul este sfătuit să consulte un medic de specialitate înainte de luarea unor decizii. Autorii acestei publicaţii nu poartă nicio responsabilitate sau răspundere în urma deciziilor luate de persoanele care aleg să achiziţioneze sau să citească cartea “Vindecă natural dermatita atopică, alergiile şi intoleranţele alimentare ale copilului tău”.

Același disclaimer apare și la serviciile lui Dumitru Bălan, economistul care știe nutriție: „Consilierul nutriţional nu poartă nicio responsabilitate sau răspundere în urma deciziilor luate de către persoanele consiliate”.

Altfel spus, pe Facebook susțin că și-au dat seama cum să vindece o boală incurabilă și că au găsit un tratament miraculos, dar în realitate renunță la orice asumare și orice răspundere legală față de riscurile care vin odată cu „tratamentele” propuse de ei.

Ce spun vocile din medicina dovedită științific?

Pentru a înțelege discrepanța dintre pseudo-medicină promovată de economistul Dumitru Bălan și de soția lui, am contactat un medic dermatolog care să ne explice lucrurile dovedite despre tratamentul și cauzele dermatitei atopice.

Diana Plăcintescu este medic dermatolog la clinica Medicum și vicepreședinte al Asociației Române de Educație în Alergii (AREA). Aceasta a explicat, pentru wall-street.ro, care este tratamentul pentru dermatită atopică.

Tratamentul dermatologic pentru Dermatita Atopică are două linii. Una cu un rol mai degrabă preventiv care înseamnă hidratarea pielii și refacerea barierei cutanate care este afectată de regulă. Asta înseamnă folosirea de creme hidratante și mai e vorba de tratamentul puseelor de mâncărimi. Când acestea sunt ușoare, nu apelăm neapărat la medicamente, ci la creme anti-iritații și cicatrizante, iar pentru puseele mai severe se apelează la medicamente anti-inflamatorii.

- Diana Plăcintescu, medic dermatolog -

Foto: Diana Placintescu medic dermatolog și vicepreședinte AREA / Educatie-Alergii.ro

Aceasta a explicat faptul că, uneori, pacientul poate să ajungă acasă cu un tratament prescris corect, dar care dă greș și asta datorită faptului că pacientul nu a înțeles explicația medicului despre cum să aplice tratamentul.

Plăcintescu mai precizează că atunci când pacientul nu respectă tratamentul dovedit de știință apare riscul ca boala să se agraveze. Ea menționează faptul că acest lucru nu se întâmplă neapărat din cauza faptului că tratamentele naturiste, de exemplu, agravează boala, ci mai degrabă nu o tratează, nu au vreo utilitate. Astfel, afecțiunea își menține un trend ascendent.

„Dacă pacientul nu se mai întoarce la medic și face după cum citește în online sau după sfaturile unor persoane neavizate se intră într-un cerc vicios și boala se agravează. Sunt tratamente și tratamente și între cele neconvenționale, dar cele mai multe dintre ele nu sunt validate științific. Ele pot funcționa pentru unii, dar e doar o ruletă rusească. Am avut pacienți care au apelat la metode nedovedite științific și care, după ce le-au folosit, s-au întors la mine cu forme grave.

Cauzele reale ale dermatitei atopice

În timp ce conspiraționiștii de pe Facebook care oferă tratamente nedovedite științific cred că dermatita atopică e generată de cauze interne și de delegrări nutriționale sau spirituale, Plăcintescu explică faptul că situația nu stă chiar așa.

În realitate, conform studiilor științifice, doar o parte din cazurile de dermatită atopică sunt cauzate de afecțiuni interne, în timp ce în majoritatea cazurilor, boala este cauzată de o problemă a pielii.

Dacă există tratamente aprobate internațional și dovedite prin studii, de ce apelează oamenii la metode alternative a căror eficiență nu este demonstrată?

Pentru a înțelege de ce apelează oamenii la tratamente neconvenționale, am discutat cu Gabriel Diaconu, psihiatru și director medical la clinica Mindcare.

Acesta a explicat faptul că oamenii se despart de medicina bazată pe dovezi din cauza unei frici iraționale a omului care vede produsele industriei drept unele nenaturale și toxice.

E o credință a omului care are o interpretare mai mult sau mai puțin magică a realității. Ei cred că ceva care este industrial sau „chimic” face rău corpului uman. Oamenii nu înțeleg că absolut totul din lumea vie beneficiază de o formulă chimică.

- Gabriel Diaconu, medic psihiatru -

Foto: Gabriel Diaconu, medic psihiatru și director medical la clinica Mindcare

În plus, medicul explică faptul că oamenii ajung să apeleze la terapii care nu sunt dovedite științific din cauza disperării și din cauza faptului că unele medicamente care salvează vieți au efecte secundare, de exemplu citostaticele. Diaconu menționează faptul că, de obicei, piața de tratamente naturopate prosperă cel mai mult în domeniul bolilor cronice care nu pot fi vindecate sau care au nevoie de tratament cu medicamente care provoacă stări de rău.

Cei din domeniul pseudo-medicinei oferă o falsă siguranță

Mai mult decât atât, psihiatrul mai evidențiază o problemă, și anume faptul că medicii recomandă medicamente cu reticență.

„Noi, medicii, mergem cu sfială când venim cu pastila X sau Y. Ne prezentăm studiile, ne arătăm suspiciunile. În fața sfielii noastre vine o industrie de vise, niște negustori de vise care recomandă tratamente fără nicio îndoială.”

În plus, la fel ca dermatologul Diana Plăcintescu și Gabriel Diaconu spune că, în cariera sa de psihiatru, a întâlnit persoane care s-au „intoxicat” cu produse naturopate.

Starea de sănătate a pacienților mei a fost agravată de folosirea neîncetată a unor produse care nu aveau o valență activă.

- Gabriel Diaconu, medic psihiatru -

Mai mult decât atât, doctorul confirmă faptul că persoanele care recomandă tratamente nedovedite științific refuză să-și asume vreo responsabilitate.

Negustorii de vise și de miracole aruncă termeni complicați pentru a crea aparența unui element științific

„Lupta noastră nu e cu natura sau cu produsele „naturale” ci cu șarlatanii, cu negustorii de vise și de miracole. Aceștia, atunci când vor să obțină credibilitate o să-și spună doctori, dar când vine legea să-i tragă la răspundere o să spună că ei vindeau doar suplimente alimentare", explică Diaconu.

Această duplicitate e folosită copios și exploatează o populație vulnerabilă, oameni disperați pentru care medicina nu oferă soluțiile la care se așteaptă.

În plus, conform lui Diaconu, cei care încearcă să răspândească metode de terapie nedemonstrate științific se folosesc tocmai de știință pentru a arăta o presupusă seriozitate și autoritate. În argumentarea lor aruncă termeni complicați din biotehnologie și fizică cuantică pentru a crea aparența unui element științific.

Conform unui studiu realizat de Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, 3 din 4 români folosesc internetul pentru a se autodiagnostica. În același timp, la o simplă căutare pe internet a unor simptome primești milioane de diagnostice inexacte.

Dreptul la replică

În urma publicării acestui material, Dumitru Bălan ne-a transmis un drept la replică pe care îl puteți citi aici.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri