Sibiu: 15 paturi ATI nu se folosesc pentru că unitatea e în renovare

Spitalul Militar de Urgenţă din Sibiu nu tratează în prezent niciun pacient de COVID-19 şi nu poate caza niciun fel de pacient în cele 15 paturi din ATI, pentru că este în renovare, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, medicul Gabriel Budescu, transmite Agerpres.

"Astăzi am efectuat o vizită de informare la Spitalul Militar să vedem care este stadiul pregătirilor pentru că Spitalul Militar este în renovare, inclusiv ATI (...) până la sfârşitul lui noiembrie, s-ar putea luna decembrie. (...) A fost o discuţie cu domnul comandant, dacă identificăm anumite spaţii şi dacă este posibil cu o anumită amenajare pentru a putea fi pregătiţi, dacă situaţia o va cere, pentru a prelua o anumită patologie, în momentul când vom primi şi acordul Ministerului Apărării", a explicat Gabriel Budescu, la solicitarea presei, în şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Întrebat dacă va solicita ca Spitalul Militar din Sibiu să devină spital suport COVID-19, directorul DSP, Gabriel Budescu a spus: "Nu putem să cerem anumite aprobări până când nu vedem dacă lucrurile sunt în situaţia de a putea fi rezolvate. V-am spus. Spitalul Militar este în renovare până la sfârşitul lui noiembrie. Din punctul meu de vedere, cred că şi în luna decembrie se va mai lucra acolo. Până atunci nu avem ce să discutăm".

Directorul DSP Sibiu afirmă că este nevoie ca Spitalul Militar să trateze pacienţi.

"Şi eu mi-aş dori ca acest spital să poată să ne ajute, pentru că situaţia epidemiologică este în creştere şi cred că avem nevoie şi de Spitalul Militar", a mai spus Gabriel Budescu.

Citeste si:
Andrei Baciu: Încă 12 paturi ATI sunt disponibile de azi
Andrei Baciu: Încă 12 paturi...

El a adăugat că a văzut vineri paturile ATI de la Militar acoperite, pentru că există schele şi în secţia ATI din spital. "Sunt schele în ATI şi toate paturile sunt acoperite cu un plastic anume pentru că sunt protejate", a afirmat Budescu.

Întrebat de jurnalişti de ce nu sunt împrumutate ventilatoarele de la ATI din Spitalul Militar şi medicii de Terapie Intensivă şi asistentele la celelalte spitale COVID, cum este Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, directorul Gabriel Budescu nu a oferit niciun răspuns.

Directorul Spitalul Militar de Urgenţă din Sibiu, comandantul Doru Moga, a arătat că nu poate declara nimic cu privire la această situaţie.

"Din păcate, nu am mandat să vorbesc. Dacă doriţi ceva informaţii, le depuneţi în scris şi vă răspund la ele. Trebuie să respect un mod care îmi este impus de structura de care aparţin. Dacă se înţelege lucrul acesta, bine, dacă nu se înţelege, nu am ce să fac", a declarat vineri, comandantul Spitalului Militar, medicul Doru Moga.

Citeste si:
Bode:Nici Voiculescu, nici Arafat nu sunt responsabili pentru cazul...
Bode: Nici Voiculescu, nici...

În prezent, Spitalul Militar din municipiul Sibiu este singurul din oraş care nu a tratat niciun pacient COVID-19 de la începutul pandemiei şi până în prezent, potrivit datelor DSP.

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri