Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că, în lupta cu COVID-19, autorităţile sunt la limită în ceea ce priveşte resursa umană, scrie Agerpres.

"Din punctul de vedere al dotărilor, avem tot ce ne trebuie, suntem la limită cu resursa umană. (...) Paturi de ATI avem şi putem să achiziţionăm în ritmul în care este nevoie de ele. Nu este o problemă cu asta. În schimb, este o problemă cu medicii care să deservească aceste paturi de ATI", a spus Nicuşor Dan pentru Digi 24.

Întrebat despre directori de spitale din Bucureşti care afirmă că au ajuns să le dea pacienţilor oxigen direct din tub în timp ce stau pe scaun în hol, Nicuşor Dan a precizat că atunci când spune că nu sunt probleme se referă la infrastructură.

"Există, de asemenea, oameni care sunt trimişi de la Bucureşti în alte oraşe din ţară. Aceasta este situaţia la acest moment. Însă, ce v-am spus eu v-am spus că în infrastructura spitalicească din Bucureşti există suficiente paturi şi instrumente pentru necesarul de la acest moment. Problema însă este la resursa umană", a menţionat primarul general.

El a declarat că, pentru moment, problema personalului medical se poate rezolva prin detaşări pe care le dispune şeful DSU de la nivel naţional.

"Asta e o chestiune care ţine mai mult de autoritatea naţională decât de autoritatea locală. Ce poate să facă autoritatea locală e să-şi dea concursul să nu pună piedici în realocările de spitale sau de unităţi din spital", a adăugat Nicuşor Dan.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri