O serie de companii farmaceutice au anunțat în ultimele zile rezultate mai mult decât îmbucurătoare cu privire la eficiența vaccinurilor anti-COVID-19 pe care le dezvoltă. Știrile au făcut ocolul lumii și au readus optimismul atât în rândul populației la nivel global, cât și pe piețele financiare. Doi dintre voluntarii care au participat la faza a 3-a a testării vaccinului Pfizer au discutat cu wall-street.ro despre propria experiență în cadrul acestuia, despre motivul care i-a făcut să se înscrie la testele unui vaccin complet nou, dar și despre posibilele efecte secundare ale vaccinului.

Pentru a respecta regulile de confidențialitate impuse în astfel de testări de către companiile farmaceutice, cei doi au preferat să își păstreze anonimatul.

Grupul farmaceutic Pfizer a anunţat în urmă cu o săptămână că vaccinul său experimental are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3. Anunţul companiei americane reprezintă o primă victorie importantă obţinută în lupta împotriva unei pandemii care a ucis peste 1 milion de persoane, a afectat grav economia mondială şi a bulversat viaţa de zi cu zi a oamenilor din lumea întreagă.

Grupul farmaceutic va avea nevoie să colecteze timp de două luni datele medicale legate de siguranţa vaccinului de la aproximativ jumătate din totalul de 44.000 de participanţi la acest studiu clinic. În prezent, Pfizer recrutează persoane cu vârste cuprinse între 12 și 85 de ani.

Pe scurt, informații importante oferite de participanții la testarea noului vaccin anti-COVID:

  • Participanții la teste primesc aproximativ 100-150 dolari/vizită (unde este evaluată starea acestora de sănătate). Aceștia mai primesc încă 5 dolari/săptămână dacă țin un jurnal zilnic după începerea testării.
  • Febra, frisoanele și durerile musculare (ce pot dura 2-3 zile) sunt cele mai întâlnite efecte secundare după vaccin. Aceste efecte sunt însă întâlnite și în cazul injecțiilor saline, pe care Pfizer le folosește în cazul voluntarilor la testare care nu primesc ”adevăratul” vaccin, ci doar un placebo.
  • Recrutarea pentru testarea vaccinurilor a fost realizată și prin Facebook Ads (în SUA).
  • Participanților la teste nu li se spune care pot fi efectele secundare pe care le pot resimți – astfel încât aceștia să nu poată deduce dacă au primit un placebo sau un vaccin.
  • Participanții Pfizer care au primit un placebo vor primi și vaccinul ”adevărat”, înaintea populației generale – presupunând că vaccinul ”adevărat” va primi avizul autorităților.

Participant: Este un mod prin care pot lupta împotriva ingoranței și a informațiilor false despre această pandemie

Alan are 41 de ani și după ce a verificat online (ClinicalTrials.gov) unde se desfășoară testele Moderna și Pfizer a contactat direct telefonic reprezentanții companiilor.

„Pe lângă faptul că sunt interesat de știința din spatele vaccinurilor mRNA, decizia mea de a participa la teste a fost determinată de trei factori importanți:

  • Faza a 3-a a testării prezintă riscuri reduse pentru sănătatea participanților;
  • Iubita mea este asistent social, sora ei este asistentă medicală, iar o altă soră este psiholog. Fiecare dintre ele au un risc ridicat de a se expune la COVID-19, așa că am vrut să fac ceva pentru a fi mai siguri;
  • La nivel personal, mă simt împlinit de faptul că pot face parte din “știința” atât de necesară în aceste vremuri critice. În plus, pentru mine este un mod palpabil prin care pot lupta împotriva ingoranței și informațiilor false despre această pandemie”, spune americanul.

Alan povestește că la momentul recrutării reprezentanții companiei farmaceutice i-au adresat un număr mare de întrebări, o parte dintre acestea fiind despre bolile pe care le-a avut în trecut.

Majoritatea bolilor de care am suferit în trecut nu mă descalifică pentru testare. Dimpotrivă, compania încearcă să găsească participanți cu un background medical cât mai diferit, așadar oricine a suferit de o boală în trecut poate fi în continuare recrutat pentru testarea noului vaccin anti-COVID.

Potrivit acestuia, personalul care se ocupă de recrutare a acordat o atenție specială comportamentului din viața de zi cu zi a acestuia, în cadrul testării nefiind dorite persoane care se auto-izolează - din moment ce riscul expunerii la COVID-19 este astfel aproape de zero.

”Am reînceput să ies în baruri și restaurante după ce am fost vaccinat. M-am expus, dar în mod conștient și respectând regulile de distanțare.”

În vârstă de 33 de ani, Flynn s-a înscris online (ClinicalTrials.gov) la testele pe care Pfizer le desfășura în New York.

“Am primit ulterior un telefon din partea unui coordonator al recrutării pentru teste care mi-a cerut o serie de informații de bază, precum rasa, vârsta, locul de muncă, etc. A urmat o analiză amănunțită a istoricului meu medical și a obiceiurilor din viața de zi cu zi, în special a celor ce țin de igienă și sănătate, toate pentru a stabili nivelul meu de expunere la riscul de infectare cu COVID-19. Am fost întrebat, de exemplu, dacă merg cu metroul, dacă socializez în spații închise sau deschise, sau dacă lucrez într-un birou sau în aer liber”, spune tânărul din New York.

Flynn a fost inițial respins de Pfizer deoarece compania avea suficiente date cu privire la specificul demografic al acestuia (alb/caucazian). În cele din urmă el a fost selectat după ce compania a mărit numărul de participanți la teste.

Ai fost mai puțin precaut cu privire la normele de protecție anti-COVID având în vedere că știai că primești un vaccin ce te poate proteja de această nouă boală?

”Răspunsul este mai complicat aici. Pe scurt, da, am făcut asta, însă în mod conștient și bazându-mă pe motive întemeiate. Mai exact, încă din luna martie lucram de acasă și ieșeam din casă doar în situații în care era absolut necesar. Dacă aș fi continuat să fac asta, participarea mea la testarea vaccinului ar fi fost inutilă din moment ce expunerea la surse COVID-19 era extrem de redusă. Totuși, așa cum am discutat cu persoana care s-a ocupat de recrutarea mea, după includerea în testare, am reînceput să frecventez baruri și restaurante și am reînceput să călătoresc puțin. Toate aceste activități le-am făcut însă ținând cont de regulile existente pe timp de pandemie, precum purtarea măștii, spălatul pe mâini, etc”.

De ce ai ales să participi la testarea unui medicament nou, care putea avea efecte secundare foarte serioase pentru sănătatea ta?

Am vrut să fac CEVA, oricât de puțin, care să ajute la rezolvarea acestei crize. Nu prea am cum să fac voluntariat în această perioadă, având în vedere regulile de distanțare socială, așa că singura altă opțiune pe care o aveam era să donez bani organizațiilor caritabile.

Totuși, daca este să fim realiști, cei care au participat la fazele 1 și 2 ale testării vaccinului (n.red. fazele în care este testată siguranța vaccinului în cazul oamenilor. În faza a 3-a este testată mai degrabă eficiența vaccinului în vederea prevenirii bolii) merită într-adevăr lăudați, deoarece acolo riscurile unor efecte secundare erau chiar mari din moment ce vaccinul fusese extrem de puțin testat. În faza a 3-a, riscurile sunt minime.

Desigur, când am ales să particip și să mă expun la o posibilă infectare cu COVID-19 m-am bazat și pe faptul că sunt relativ tânăr și nu am probleme majore de sănătate.

Cum au reacționat prietenii și familia atunci când le-ai spus că vei participa la testarea vaccinului?

”Sunt norocos că am o familie care susține dezoltarea sistemului medical și a științei în general, chiar dacă sunt religioși – da, în ciuda ideilor preconcepute despre persoanele religioase.

Le-am explicat în detaliu despre ce este vorba și din fericire pentru mine m-au înțeles și m-au susținut.

În plus, faptul că toți participanții la testare vor avea acces timpuriu la vaccin reprezintă un alt mod în care poți ”vinde” părinților intenția de a te oferi voluntar pentru aceste teste”, a concluzionat Flynn.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri