Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, a anunțat lansarea platformei națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Platforma poate fi accesată la acest LINK și conține numeroase informții cu privire la vaccinarea anti-COVID-19, dar și despre miturile legate de vaccinare.

Platforma se concentrează în special pe asigurarea românilor cu privire siguranța vaccinurilor.

”În mod obligatoriu, vaccinul trebuie să treacă printr-o serie lungă de etape ale studiilor clinice pentru a fi autorizat. La nivelul Uniunii Europene, vor fi utilizate vaccinurile autorizate de către Agenția Europeană a Medicamentului, conform reglementărilor și legislației în vigoare. Pentru ca un vaccin să fie autorizat împotriva COVID-19 de către Agenția Europeană a Medicamentului trebuie să fie îndeplinite toate condițiile prevăzute de normele și legile existente”, menționează reprezentanții campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

Anterior, Klaus Iohannis, președintele României, a declarat că la începutul anului următor, vor exista una sau două variante de vaccin, disponibile și pentru România. Pentru moment, este vorba despre o cantitate limitată de doze, suficientă pentru vaccinarea personalului medical și a persoanelor din catergoriile de risc.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri