Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat că de luni, 4 ianuarie, activitatea de vaccinare anti-COVID-19 va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical, astfel încât se va ajunge în la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic.

"Trebuie menţionat că astăzi avem 13.200 de persoane vaccinate şi încă un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost începută într-un număr relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste ultime zile, începând cu primele 10 centre din acele unităţi medicale de linie 1 şi ulterior au intrat în activitate şi celelalte centre de vaccinare. Însă de luni, din 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că numărul va fi mult mai mare şi vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social (...) Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20 de mii de persoane vaccinate pe zi", a precizat Valeriu Gheorghiţă.

El a adăugat că astfel se creează posibilitatea ca din a doua jumătate a lunii ianuarie să înceapă deja vaccinarea pentru etapa a doua din strategia de vaccinare, destinată personalului din căminele rezidenţiale din centrele medico-sociale.

Col dr Gheorghiţă a arătat că este prevăzut ca din a doua etapă să fie accelerat şi mai mult ritmul vaccinărilor, care va depinde însă şi de cantitatea de doze care vor fi disponibile.

"Trebuie să ţinem cont pe de-o parte de disponibilitatea vaccinurilor. Se poate accelera, pentru că în etapa a doua sunt prevăzute circa 900 de centre de vaccinare. Ori aceste 900 de centre de vaccinare sunt special destinate pentru etapa a doua şi ulterior, bineînţeles, pentru etapa a treia, dar mare parte din centrele în momentul de faţă înfiinţate în unităţile medicale vor rămâne mai departe active şi vor deservi personalul cu boli cronice, persoanele vulnerabile în imediat ce urmează etapa a doua. Deci, din acest punct de vedere, ritmul de vaccinare ar trebui să fie unul satisfăcător. Important este să avem o disponibilitate suficient de mare a vaccinului, pentru că avem un calendar de livrare săptămânal, cel puţin pentru vaccinurile de la compania Pfizer. S-au contractat din partea României circa 8,5 milioane de doze pentru prima etapă, practic pentru primul contract", a mai specificat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.

"Conform instrucţiunilor, direcţiile de sănătate publică judeţene şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate şi îl transmit, până în ora 13,00 a zilei anterioare vaccinării propriu-zise, către Centrul regional de stocare de care aparţin", se arată într-un comunicat transmis de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri