Timiş: Peste 2.800 de doze de vaccin administrate, fără reacţii adverse

În cadrul primei etape de vaccinare anti-COVID, în judeţul Timiş au fost administrate 2.868 de doze, din care 657 s-au făcut în ultimele 24 de ore, fără efecte secundare, a anunţat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş.

Dozele de vaccin au fost utilizate în 11 spitale, respectiv, la Spitalul Judeţean Timişoara (953), Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" (500), Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara (411), Spitalul Militar Timişoara (245), Spitalul Municipal Timişoara (240), Spitalul CFR Timişoara (104), Spitalul Municipal Lugoj (160) şi la Spitalele Orăşeneşti din Făget (60), Sânnicolau Mare (40), Deta (110), Jimbolia (45), scrie Agerpres.

În ultimele 24 de ore s-au mai administrat doze de vaccin anti-COVID la Spitalul Judeţean Timişoara (297), Spitalul Municipal Timişoara (120), Spitalul Militar Timişoara (35), Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu"Timişoara (26), Spitalul CFR Timişoara (41) şi la Spitalele Orăşeneşti din Deta (65), Sânnicolau Mare (30), Făget (23) şi Jimbolia (20).

În altă ordine de idei, subprefectul Mircea Băcală a convocat o şedinţă online cu primarii din judeţ, pe tema campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din Timiş. El le-a solicitat primarilor să sprijine campania de vaccinare, inclusiv prin informarea cetăţenilor. De asemenea, Mircea Băcală le-a cerut edililor localităţilor în care vor funcţiona centrele de vaccinare să se finalizeze toate dotările acestora. Unii dintre primari au avut solicitări pentru centre mobile, astfel încât să poată fi imunizate toate persoanele care solicită vaccinarea, dar care nu pot ajunge la centrele fixe.

Citeste si:
O nouă tranșă de vaccin Johnson&Johnson a intrat în România
O nouă tranșă de vaccin de la...
Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri