Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă ce prevede plata personalului medical implicat în vaccinarea împotriva COVID-19.

"Sunt două lucruri esenţiale pe care le adresează o ordonanţă de urgenţă care a fost în primă lectură în ultima şedinţă de guvern şi va fi adoptată în următoarea şedinţă de guvern. Pe de o parte, o problemă este aceea a personalului vaccinator: cine face efectiv vaccinul, inoculează vaccinul. Trebuie să ne asigurăm că acele persoane sunt plătite, sunt motivate să facă asta. Este de departe cea mai mare provocare a României, cea mai mare campanie de vaccinare", a spus Voiculescu la Digi 24, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, în ordonanţă se prevede ca un medic care participă la vaccinare să fie plătit cu 100 de lei pe oră, un asistent cu 50 de lei şi un registrator cu 25 de lei.

"Sumele propuse în ordonanţa de urgenţă - sunt mai degrabă propuneri, pentru că le vom vedea adoptate abia după ce trece de Guvern şi după ce există o discuţie la nivelul Guvernului. Deja vă pot spune că există discuţii la nivelul ministerelor. Vorbim despre 100 lei pentru medici, cu un bonus pentru medicul coordonator, vorbim despre 50 de lei pentru asistentul medical şi 25 de lei pentru registrator. Vorbim de sume pe oră. Sunt sume brute. Al doilea aspect este implicarea medicilor de familie. Ne bazăm pe medicii de familie să îşi informeze pacienţii de pe lista fiecăruia, să îi înscrie în platforma de programare şi apoi să monitorizeze orice alte nevoi", a afirmat reprezentantul MS.

Întrebat dacă medicii de familie vor primi o recompensă financiară pentru participare la campania de vaccinare, Voiculescu a răspuns: "Sigur. Va exista o sumă pentru succes. Şi anume, succesul este în cazul nostru obiectivul - vaccinarea".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri