Un prim studiu făcut în România despre imunitatea de masă în pandemia de Covid-19 a fost dat publicității de medicii din Timișoara. Concluziile arată că românii sunt încă departe de imunitatea de grup, iar virusul nu ține cont de vârstă sau de locul de reședință, în mediul urban sau rural, scrie Digi24.

Tinerii și vârstnicii sunt mai predispuși să ia virusul SARS-CoV-2, coronavirusul nu ține cont de sex, de grupa sanguină sau de mediul rural sau urban unde trăiesc. Puțini au avut boala fără să știe și au anticorpi. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat la Timișoara, primul despre seroprevalența anticorpilor din România.

Primul studiu despre seroprevalența anticorpilor anti-SARS-CoV-2 la donatorii de sânge din România a fost realizat în perioada 8 iulie - 1 septembrie 2020, la Timișoara, și a fost publicat recent în „Clinical Microbiology and Infection”, revista Societății Europene de Microbiologie Clinică și Boli Infecțioase. Studiul a fost coordonat de prof. dr. Tudor Rareș Olariu.

Câți români au participat la studiu

La studiu au participat 2.115 subiecți, care au donat sânge la Centrul de Transfuzie din Timișoara. Cercetătorii au vrut să afle dacă aceste persoane au fost infectate cu SARS-CoV-2 și nu au știut, adică au fost asimptomatice. S-a constatat însă că rata de prezență a anticorpilor SARS-CoV-2 în rândul acestora a fost de numai 1,51%. Cele mai multe persoane care prezentau anticorpi au făcut parte din grupele de vârstă 18-29 de ani (2,11 la sută), respectiv 50-65 de ani (2,82 la sută).

La începutul lunii iunie a anului trecut, Ministerul Sănătății anunța că aproape 30.000 de români urmau să fie testați în cadrul unui studiu național de seroprevalență a infecției cu noul coronavirus, care urma să fie efectuat în perioada iunie-septembrie 2020.

Sursa foto: BaLL LunLa / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri