Toate particulele SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19, existente în acest moment la nivel global ar putea încăpea cu uşurinţă într-o singură doză de suc, potrivit calculelor realizate de un matematician britanic, care subliniază astfel efectele devastatoare pe care le poate declanşa o minusculă particulă virală.

Folosind datele referitoare la ratele globale ale noilor infectări cu COVID-19, asociate cu estimări ale încărcăturii virale, Kit Yates, un expert în matematici de la Universitatea Bath, a calculat că în orice moment în lume există circa două cvintilioane - echivalentul a două miliarde de miliarde - de particule virale SARS-CoV-2, scrie Agerpres.

Explicându-şi metoda de calcul, Yates a spus că a folosit diametrul particulei SARS-CoV-2 - la o medie de circa 100 de nanometri sau 100 de miliardimi dintr-un metru - după care a calculat volumul virusului sferic.

Luând în calcul chiar şi proteinele spike ale coronavirusului care ies în afară şi faptul că particulele sferice vor lăsa spaţii goale atunci când sunt aşezate unele lângă altele, totalul tot este mai mic decât o cutie de suc de 330 de mililitri, a spus acesta.

''Este uimitor să constatăm că tot necazul, disfuncţionalităţile, dificultăţile şi pierderile de vieţi care s-au întâmplat anul trecut ar putea constitui o cantitate atât de mică'', a precizat Yates într-o declaraţie.

Citeste si:
Oamenii de știință sunt aproape să descopere o nouă forță a naturii
Oamenii de știință sunt...

Peste 2,34 de milioane de persoane au decedat din cauza COVID-19 până în prezent, iar la nivel global au fost raportate aproape 107 milioane de cazuri confirmate.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri