Vaccinarea împotriva COVID a devenit o chestiune de siguranță națională la nivel internațional. În acest context, și ministrul Sănătății din România, Vlad Voiculescu, insistă asupra vaccinării ca fiind singura cale de împiedicare a pandemiei. Acesta a mărturisit că în decursul a două luni vom primi peste 7 milioane de doze de ser anti-COVID.

”Astăzi a fost prima zi fără niciun deces în Londra. Asta ne dă speranță și ne spune că și noi putem scăpa de pandemie doar vaccinându-ne. În două luni vom primi peste 7 milioane de doze de vaccin. Vom avea destule doze pentru cei care vor să se vaccineze”, a declarat ministrul, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursa Foto: Guvernul României

În același timp, Voiculescu a făcut apel către toți cei care îi pot ajuta pe alții să se programeze să o facă, mai ales dacă sunt persoane care fac parte din categoriile de risc.

”Suntem cu toții frustrați. A fost un an greu și foarte greu pentru unii dintre noi. Singura șansă prin care mai putem câștiga timp este vaccinarea”, a mai spus Voiculescu.

Vezi AICI reacția lui Vlad Voiculescu privind protestele din București.

Totodată, acesta a făcut câteva precizări privind modificarea Ordinului 555, prin care se va elimina bariera COVID- non-COVID, iar fluxuri pentru pacienții infectați vor exista în cele mai multe dintre unitățile medicale.

Ministrul a precizat că este nevoie de o echilibrare la nivel de sistem, deoarece unele cadre medicale se confruntă cu pandemia încă de la început, iar altele, din păcate, refuză pacienții, pe motiv că ar putea fi infectați cu virusul.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri