La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 5 mai a.c., Hotărârea de Guvern pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 41 alineat (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Prin acest act normativ se aprobă acordarea unui ajutor umanitar, cu tilul gratuit, pentru Republica Moldova în vederea gestionării pandemiei de COVID-19. Ajutorul umanitar constă în acordarea a 100.800 de doze vaccin împotriva COVID-19 din numărul de doze achiziționate de Ministerul Sănătății în cadrul Programului Național de Vaccinare și livrate de către Compania AstraZeneca.

Asigurarea transportului celor 100.800 doze în Republica Moldova se va realiza prin structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv prin Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, conform prevederilor legale.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri